Iulia a eliminat streptococul din corpul ei destul de greu iar oboseala pe care am acumulat-o in timpul desfasurarii tratamentului ei m-a aruncat pe mine la pat. Probabil ca stomacul meu n-a mai reusit sa-si desfasoare cu succes toate atributiile atunci cand am fost oarecum nevoit s-o hranesc pe Iulia. E greu sa hranesti o gura mustinda de bale si apoi sa-ti mai provoci si pofta de mancare. Astfel ca am dat intr-o toxi-infectie alimentara care m-a tintuit la pat mai bine de o saptamana. La inceput mi-a fost teama sa nu fie o hepatita alimentara. Nu m-ar fi mirat. N-am mancat nimic cu pofta ci doar nevoit…ca sa nu pic din picioare.
Pentru mine aceasta sedere prelungita in umilul nostru apartament, 24 de ore pe zi, ar fi trebuit sa reprezinte o cura care sa ma puna pe mine pe picioare. As…a trebuit sa fiu partenerul de dezbatere al tuturor actiunilor telenovelistice pe care Iulia le comenta printre 2-3 inghitituri de biscuiti Pims. Cu crema de portocale.
Ca sa pot sa nu o iau complet razna, in momentele in care Iulia dormea, am inceput sa scriu din ce in ce mai mult pentru blog, salvand totul in drafts, pentru o postare ulterioara in timp ce Atano dormea sprijinindu-si limba lunga de caine obez pe papucul meu. Desigur, am intrat in atentia agera a ochiului atotvazator, care ma vedea absorbit in laptop in momentele in care trecea pe langa bucatarie pentru a-si descarca “biscuitii Pims” la baie. Astfel ca, pe la mijlocul concediului medical, Iulia ma acuza de ceva de care nu am crezut ca voi fi vreodata acuzat:
- Nu ma mai iubesti…
- ……………………….
Atano se trezeste…
- Si sunt convinsa ca ai pe altcineva!
- ………………………
Atano se ridica in capul oaselor.
- Si ti-o spun de pe acum…Pe Alex nu o sa-l mai vezi decat o data pe luna.
- De ce?
- Pentru ca bag divort!
Atano latra scurt…
- Tu?!
Atano latra iarasi, gudurandu-se si bucurandu-se parca de decizia ma-sii.
- Da…nu o sa stau ca proastele alea inselate, cu mainile in san, in timp ce tu te latesti pe internet cu vreo fufa pe nume Rodica!
- CARE RODICA?!
Atano latra iara…
- MARS!
- Am dat si io un nume! si nu mai speria cainele…oricum…te-am vazut ca toata ziua stai pe net, pe laptop…si esti foarte aprins in ceea ce faci…esti fericit…
- Sa inteleg ca n-am voie sa fiu fericit!
Atano ma maraie…
- N-ai voie sa ma inseli.
- Esti tu sigura ca te insel?
- Certa!
Atano iara ma latra moment in care mandibula ii perforeaza scurt limba pe care o tinea afara ca pe-o cravata de pionier in urma spitului pe care i l-am prins din plin sub barbie. Fuge la ma-sa sub pat scelalaind infundat.
- NU LOVI CAINELE!
In momentul ala am primit un ghiont de la stomacul bolnav in asa hal incat am crezut ca ii vomit pe camasa de noapte. Sau poate o fi fost de la firimiturile ce-i balabaneau pe langa guler lui Iulia si de la stropii pe care mi i-a proiectat pe pupila cand a urlat luand apararea cainelui. Am vrut sa o injur ca la usa cortului. Am vrut sa-mi bag, sa-mi scot, sa o bat cu ciocanul de intins fripturi, sa o transez bucata cu bucata si sa-mi deschid o taraba in piata cu obiect de activitate “Vanzare en-gross si en-detail carne de porc”.
- Si chiar vrei sa divortam? au fost singurele cuvinte care mi-au iesit din gura…
- Ori asta…ori ne mutam…
Ochii mi s-au deschis de mai aveau un pic sa-mi sara din orbite precum dopul de la sticla de sampanie. Cu acelasi sunet chiar.
- Unde sa ne mutam?!
- Nu stiu…undeva unde sa nu ai acces la amanta ta…
- La Rodica… zic eu zambind…
- La Rodica, la Frusinica, la Verginica…habar n-am…
Urmatoarele doua ore le-am petrecut catatonic pe marginea canapelei din sufragerie cu televizorul in surdina discutand ceva pe o tema politica si cu Iulia linistita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, urland din dormitor ceva cu referire la Dinica si la cat de prost joaca. Daca as fi stiut ca maestrul urmeaza sa moara nu i-as mai fi dat sa vada Filantropica pentru a-i demonstra contrariul. A vrut sa mearga inclusiv la priveghi… Alex a ajuns acasa si cand m-a vazut uitandu-ma in gol a venit glont la mine cu toate ca horcaitul maica-sii combinat cu ceea ce s-ar dori a fi un sforait de balena esuata in patul nostru de la Elvila, se auzea clar si raspicat de pe holul blocului.
- Ce-ai patit? Iti e rau? Nu ti-a trecut?! mi-a spus asezandu-se langa mine pe canapea si aruncandu-si mana dupa umerii mei.
Abia atunci m-am trezit din starea in care intrasem cu vreo doua ore in urma.
- Alex…nici nu te-am auzit intrand…
- Iti e rau?
- Nu…ma simt mai bine…stai linistit…
- Dar ce-ai patit?
- Nimic…insa trebuie sa-ti zic ceva si tie…ca esti mare de-acum si intelegi…
Alex face o pauza, isi ia mana de pe umerii mei si asezandu-si coatele pe genunchi priveste alaturi de mine in peretele din fata canapelei…
- Te desparti de mama?
- Nu Alex…ne mutam…
