Cu toate ca nici dupa o luna de la aceasta relocare familiala, Iulia nu a reusit sa puna ordine in nimicurile pe care le-am mutat de la Cluj mai spre sudul tarii, astazi am gasit-o chinuindu-se cu bradul artificial. Intr-un fel m-am ofticat ca nu am picat cu jumatate de ora mai tarziu deoarece cred ca s-ar fi spanzurat in bratele bradului. Ar fi fost practic primul ornament “agatat” in bradul de anul acesta.
Zapada ce a paralizat intreaga Romanie, pe ea a inspirat-o si dupa 3 ani batuti pe muchie, Iulia a inceput impodobirea bradului din proprie initiativa. Am intrat in casa si spre surprinderea mea, dupa luni intregi de viata amorfa, asemanatoare cu cea a unei amibe purtate de curent, am avut un sentiment de “bine”. Am zarit-o pe Iulia stand pe genunchi sub ceea ce se dorea a fi bradul artificial, cu Alex langa ea, dandu-i la mana ornamentele…pentru prima data dupa mult timp, m-am simtit “implinit”. In casa miroasea a vin fiert si scortisoara… Puteam sa jur ca mirosul vine pe aerisirea de la bucatarie, de la unul dintre vecini. Dupa cum bine stiti, in general, “Iulia da…Iulia mananca”. Insa nu si de data asta…
- Sa nu-mi spui ca faci tu bradul anul asta!
- Ba uite, ca sa vezi, ce intamplare! imi zambeste ea ironic din pozitia “ingenuncheat langa cetina de brad”.
- Si de ce ai omis sa montezi si varful bradului…?!
- Sunt femeie! Nu ma pricep la “montaje”…
Ma duc, desfac cutia, scot varful, il implantez in teava goala care iesea din ciuntitul “brad” pe care cei doi membri ai familiei mele il impodobeau si zic…
- Serios…ce te-a apucat de faci bradul?
- Tu nu vezi ce frumos e afara?
- Poate atunci cand privesti totul de la adapostul apartamentului! Am facut 45 de minute din centru pana aici. Intr-un oras relativ mic! Nu vad nimic frumos in asta…
Ea nici nu ma baga in seama. Se muta de pe un genunchi pe altul, se aude un “trosc” semn ca rotulele ei stau sa cedeze si-mi zice linistita in timp ce se chinuia sa puna un glob rosu pe una dintre ramurile din plastic…
- Ti-am facut vin fiert!
Eu bulbuc ochii la Alex…
Alex bulbuca ochii la mine…
Iulia nu ne vede…
Eu dau din cap la Alex in semn de “de ce?”.
Alex ridica din umeri in semn de “habar n-am!”.
Iulia il zareste pe Alex.
- Stiu ca iti place vinul fiert…
Urmeaza o pauza stanjenitoare, timp in care eu ma duc, iau ibricul cu licoare inca aburinda, imi torn intr-o ceasca si ma intorc pe hol.
- Nu e ca si cum ar fi primul an in care ai descoperit ca-mi place!
- Niciodata nu e prea tarziu, nu?
Ce simplu ar fi daca ar fi asa…
Ce simplu ar fi daca maine as descoperi venind acasa din zecile de interviuri zilnice, cum iubita mea sotie supraponderala mi-a pregatit o cina comestibila, fara ca efectul acesteia sa fie intrebarea “Mergem weekendul asta la ai mei?”. N-ar fi prea tarziu, nu?
Ce simplu ar fi daca tot maine as descoperi ca ea nu e acasa cand vin eu. Sa-l gasesc numai pe Alex, tolanit pe canapea uitandu-se la televizor. Sa aflu de la Alex ca “mama avea ora la aerobic si a plecat mai devreme sa apuce sa faca si niste cardio.” Nici asta n-ar fi prea tarziu!
Ce simplu ar fi daca maine seara ar veni langa mine pe canapea, sa se bage in sufletul meu, chiar si in forma actuala, sa-si cuibareasca trasaturile care inca ii mai tradeaza personalitatea de care m-am indragostit, in pieptul meu si sa-si ceara scuze pentru toata intorsura asta ciudata pe care viata mea a luat-o datorita iubirii pe care i-o port. Si tot n-ar fi prea tarziu nici pentru asta!
Ce simplu ar putea sa imi spuna maine ca s-a hotarat sa se angajeze. Ca s-a saturat de statul acasa, de telenovelele repetitive, de starea de indobitocire in care a ajuns, de orele moarte uitandu-se intr-un punct fix pe peretele de nord-vest, de discutiile interminabile cu Lili de la 2 si de conversatiile stupide si puerile pe care le are cu Atano in timp ce este singura acasa. N-ar fi prea tarziu…mai are timp nu?
Insa Craciunul nu vine cu minuni oricat de mult ne-ar placea sa credem in desenele lui Disney. Craciunul nu aduce niciodata schimbari in persoane. Craciunul are doar mari promisiuni etice si morale, doar contracte inexistente fizic despre bunatate, pretuire, daruire si iertare. Craciunul doar ne arunca sare in ochi cat sa nu putem vedea adevarul pe final de an. E un fel de “Starea Natiunii” a presedintelui american rostita in fata unui popor orb si surd care a stat tot timpul anului intr-o stare latenta, intr-o stare amorfa, intr-o stare care nu mai implica de mult surprize de grad benefic pentru propriul sine. Craciunul e o conventie comerciala buna pentru vanzatorii de sticla care recicleaza rebuturile sa faca globuri, pentru vanzatorii de vin care isi pot vinde si cel mai prost soi atunci cand il fierb, ii pun scortisoara si mar si il ofera aburind unor persoane infrigurate, pentru vanzatorii de porci care isi vand surplusul de carne grasa si rancezita…
…pentru Iulia care mi-a vandut toata aceasta atmosfera calda si placuta numai pentru ca la ora 15:30 sa se infunde in salteaua moale a patului si a se uita la telenovela preferata de pe AcasaTV: “Destine furate”…
…o stii ea ceva!
