Si-al nostru s-a dus in Rai

Era una dintre acele zile toride de vara in care ai impresia ca stai cu fata la 5 centimetri de un bec cu halogen bagat in priza si pornit. Parcand masina pe ceea ce ramasese din podetul ingust, reusesc cu bravura sa infig roata din spate dreapta in sant, chiar la buza podului. Lovitura rotii din sant la urcarea pe pod a facut toata “sandramaua” sa se zgaltaie.

“BUM!”…vine un sunet din portbagaj.

“PLEOSC!”…dosul palmei Iuliei, cu toate cele 5 degete, inclusiv inelarul pe care nu-i mai intra verigheta, peste fata mea.

- Chiar vrei sa-l termini de tot?!

Inca schimonosit de durere, ma intorc usor spre ea si tip:

-E MORT!!! Nu se mai scoala si cu siguranta nu simte durerea…spre diferenta de mine, IULIA!

Se holbeaza la mine, vede pata rosie lasata de “cazmaua” ce mi-o daduse si intinde mana spre fata mea…eu ma feresc, speriat fiind de inca o bomba ce putea oricand sa ma loveasca pe nepregatite.

-STAI!…

…zice ea cu glas mieros…

-N-am vrut sa dau asa de tare! Bine ca nu mai am verigheta pe deget ca sigur te zgariam.

E ciudat cum femeia pe care o cunosc de 20 de ani reuseste sa ma surprinda in fiecare zi. Contradictia perpetua ce o afiseaza in relatia cu mine este uluitoare.

Dandu-ma jos din masina, cu toropeala ucigatoare in crestet si obrazul drept purtand o urma de palma ca un stigmat ironic al intregii mele vieti, ma uit spre ceea ce mai ramasese din bordeiul bunicii mele. Bancuta din fata casei pe care obisnuiam sa stau cu Baba seara nu mai exista. Gradinita de flori din fata bordeiului era acum o palma de pamant napadit de buruieni, scaieti si fire inalte de stevie uscata.

Aud portiera Iuliei deschizandu-se exact in momentul in care imi indreptam corpul asudat ca o paine calda tinuta in punga, catre portbagaj.

- Ah!…
…o aud pe Iulia icnind un sunet ce semana izbitor cu sunetul scos de porc cand ii infigi cutitul in beregata de “Iernat”. Atentia mi se indrepta catre ea. Iulia se zvarcolea pe spate in colbul de pe podetul Babii. Imbracata destul de sumar pentru scopul vizitei precum si prea “provocator” pentru o persoana ca ea, Iulia se impiedica in matasea ce-i atarna de la rochie. Aceasta, precum si faptul ca ograda bunicii mele era in groapa fata de drum, ii provoca Iuliei un dezechilibru iremediabil. Se prabusi pe spate, picioarele fugindu-i inainte. Acum, se zvarcolea ca un gandac de Colorado esuat pe carapace.

- Ajuta-ma!!! tipa ea la mine.

Ma duc intr-un suflet s-o ridic insa datorita inclinatiei si mai ales datorita gabaritului, ne-am trezit amandoi pe jos, prafuindu-ne la ora amiezii in fata unei curti pe care n-o mai vizitasem de aproximativ 22 – 23 de ani. Am ras. Si eu si ea, in timp ce, asezati in fund, ne scuturam hainele de praf. N-am mai ras de mult impreuna si acel moment mi-a adus aminte de serile pe care le petreceam cand eram copii, in vechiul si micutul nostru oras natal. Acum…iata-ne la distanta de prea multi ani si prea multe intamplari ce nu mai pot fi sterse din memorie, razand si scuturandu-ne de praf, pregatindu-ne sa ne ingropam cainele. Viata e ironica, jucausa, pusa pe sotii dar…niciodata dreapta! Poate nu meritam sa ajungem aici. Atano nici atat…

Atano decedase cu 2 zile inainte si conform Dogmei Crestine, in care Iulia credea orbeste, Atano trebuia inmormantat FIX in acea zi. Acum, stimate cititor, imagineaza-ti cum poti sa eviti mirosul unui hoit de caine batran, latos si decedat pe o canicula de minim 32-33 de grade la umbra. Nu prea poti insa nevoia te invata.
Tinand cont ca nici o firma de Pompe Funebre nu accepta sa imbalsameze un caniche, a trebuit sa improvizez.

Atano era atent “impachetat” in 3 saci de plastic dubli, legati cu simt de raspundere la gura. Ca sa il impiedic sa se plimbe prin portbagajul masinii, l-am bagat pe Atano, infoliat cum era, intr-un cufar vechi de lemn pe care Iulia il mostenise de la propriul botez si de care n-a vrut sa se desparta indiferent unde ne-am fi mutat. N-am crezut ca lada aia mancata de carii va putea fi vreodata de folos. Totusi, lada de zestre a Iuliei s-a dovedit un cosciug perfect pentru Atano.

Cu 2 zile in urma Atano se infipsese sub un TIR intr-o statiune montana unde petrecusem un weekend cu Iulia, Alex, cainele si cativa prieteni. In ciuda insistentelor de a tine cainele in lesa in timpul plimbarilor pe langa DN1A, drum circulat majoritar de vehicole cu gabarit mare, Iulia a insistat sa-si lase libera odrasla.
Odrasla, care era cunoscut ca un caine deloc ascultator, ba chiar haotic uneori, a iesit in drum chiar in momentul in care un “Edi Spedition” isi croia drum prin serpentinele periculoase. Soferul, Danut (numele l-am retinut datorita placutei din parbriz), a incercat sa infraneze cele 16 roti ale camionului cu remorca. In zadar…Atano a lovit TIR-ul cu capul exact in coltul barei de protectie. Scena a parut mai mult un dans morbid, cu Atano in rolul principal, care zglobiu ca un balerin si orb ca o cartita datorita latelor ce-i acoperau ochii, abia a atins cu capul masina. Impactul nu s-a auzit, n-a existat schelalait, a fost doar momentul 0 in care Atano si-a luat zborul catre marginea drumului, cu capul inainte, proiectat de forta tirului. A aterizat pe pietrisul de pe margine, moale ca o carpa si mai tacut decat atunci cand dormea. Din punctul meu de vedere, cainele era evident mort. Iulia n-a vrut sa creada. Urland, rupandu-si hainele de pe ea si balmajind ceva a bocet, s-a repezit asupra lesului. Aplecata asupra lui, plangand in hohote, Iulia il striga pe Atano de la o distanta de cativa centimetri de urechea lui.

-Iulia…puiule…e mort! N-avem cum sa-l mai salvam…
-NU!…zice si ia cainele in brate. Hai la masina…sa-l ducem la cabinet in oras!
Ma duc la ea…ii iau cainele din brate si ma indrept catre masina. Iulia era desfigurata. Nu credeam ca cineva poate iubi in asa hal un caine, fie el “un adevarat membru al familiei”. Iulia putea si va spun sincer…mi-a fost mila de ea. Pentru mine Atano era doar un ghem de blana cacacios care imi aducea mai multe probleme decat bucurii. Pentru Iulia, Atano era compania ei zilnica, suflul viu din traiul ei monoton.
-Iulia…a murit…i-am spus lasandu-l pe Atano jos, in spatele masinii.
Intelesese si ea. S-a asezat pe vine langa el si a plans cel putin 20 de minute incontinuu.
Soferul Danut care intre timp oprise TIR-ul isi cerea scuze fara oprire. Printre lacrimi, Iulia a gasit puterea de a-i spune:
-Nu e vina matale…!

In timp ce luam lada din portbagajul masinii pentru a-l duce pe Atano catre locul lui de veci ma gandeam ca Iulia a avut totusi puterea de a-si recunoaste vina. Vina de a nu-l fi tinut in lesa.

Atano a murit intr-o zi de Duminica si ingropat intr-o zi de Marti. A avut parte de o moarte zbuciumata, la fel cum mi-a facut el mie viata inca de la aparitia lui in casa noastra. Cu toate acestea nu-i port pica si pot spune ca uneori imi lipseste blanosul.

Cu bine Taciunosule!

Ipocritul infidel…

ANTE SCRIPTUM: Nici nu stiu daca cineva imi mai citeste blogul si daca cineva din vechii cititori inca mai arunca un ochi pe aici, poate ar trebui sa-mi cer scuze pentru faptul ca nu am mai scris. Sau poate nu ar trebui, tinand cont ca nu am semnat nici un contract editorial cu nici unul dintre ei. Cert este pentru mine ca acest blog nu a fost si nici nu va fi o prioritate, o pastila care sa-mi ia problemele cu mana sau o zona de refulare permanenta. Este pur si simplu un mod de a-mi insira cuvintele din minte, atunci cand acestea se acumuleaza frustrant. Asta am facut in perioada in care am scris…asta urmeaza sa fac pentru o perioada momentan nedefinita.

Domnul Gheorghiu a fost intotdeauna un ipocrit meltean. Si nu spun acest lucru cu ura in ciuda multiplelor probleme cauzate de dansu. El este un ipocrit nativ si naiv, fara multe studii, usor de diferentiat de ipocritul educat care poate argumenta ipocrizia prin teorii concrete care se pot sustine sau nu. Domnul Gheorghiu, alias “Socrul meu” nu se incadreaza in tipologia ipocritului caragielian care pe alocuri poate fi simpatic si chiar as putea spune inofensiv.

Nu la mult timp dupa ce relatia mea cu Iulia a devenit practic o chestie oficiala prin aparitia lui Alex, undeva intre nastere si botez, parintii Iuliei ne-au vizitat in proaspatul nostru apartament inchiriat in Cluj prin eforturile mele financiare supraomenesti ce la un moment dat au fost aproape de a ma trimite, EFECTIV, la cersit. Venisera sa-si petreaca un weekend in companiei fiicei lor si a noului lor nepot, abia iesit de pe banda de ansamblare. Eu…eram o cantitate neglijabila, aspect care se reflecta prin modul in care Domnul Gheorghiu NU mi se adresa. A fost cam prima data cand mi-am dat seama vag, prin ce urma sa treaca viata mea, de atunci inainte. Aceasta revelatie a fost facuta cand am fost trimis dupa sifoane cand tocmai se pusese masa. La intoarcere, toata lumea era satula, inclusiv Alex, care prin staruinta bunicii lui beneficiase de laptele matern. Masa…nu mai era pusa, totul era strans iar eu lihnit. Domnul Gheorghiu care isi instalase sosetele sale maro, cu tesatura rara, pe masuta de cafea din sufragerie se scobea tacticos in nas cu degetul mic cu unghie lunga urmand ca mai tarziu sa-si adune cu aceeasi mana ceva resturi de mancare de pe interiorul obrazului. Si nu fusese la baie intre timp pentru a-i putea acorda prezumptia de a se fi spalat pe maini. Isi intindea stapanirea asupra unui nou barlog atat prin pozitia abordata cat si prin pata de cacat pe care a lasat-o SI pe closetul din apartamentul pe care EU il plateam. Poate ca pentru multi dintre cititorii atenti, observarea petei de cacat de pe closet o sa para o problema psihologica si n-o sa mint ca poate in timp am dobandit niste sechele. Pata de cacat de pe closet, urma distincta a domnului Gheorghiu, este una dintre ele. De cate ori vad o pata de cacat in closet, gandul imi fuge la el si la intrebarea pe care mi-o puneam de cate ori zaream acea pata la ei in baie, pe buda (uneori, cand erau in vizita, chiar si la noi pe closet): ce Dumnezeului manca de reusea ca mereu sa aiba “lipici” pe cacat? In timp am ajuns la concluzia ca de fapt nu ce manca era problema…ci lichidul pe care il baga in el si modul in care colonul lui reactiona la tonele de alcool pe care le evacuase atatia ani de zile.

Si in acea zi, ca in multele ce aveau sa urmeze, am mancat singur, ceva racituri de prin frigider in timp ce Iulia si a ei mama sforaiau bagate in pat la ora 14:00 iar domnul Gheorghiu injura ceva la un meci de fotbal insipid.

- Mai baiete!

Ala eram eu cu un apelativ indulcit pe care l-am dobandit in detrimentul termenului “Golan” dupa ce si-a dat seama ca in ciuda varstei nu dau bir cu fugitii si parea ca o sa am grija de fi-sa si de Alex.

- Da…

…raspund eu cu glas smerit ridicandu-ma incetisor de pe scaunul din bucatarie unde mancam ceva in surdina pentru a nu tulbura linistea unei locuinte invadate de zeul somnului si al lenevelii. Zeul ala ne-a bantuit indiferent de locuinta sau oras.

- Adu ma si tu ceva vin sa incercam sifonul ala de l-ai adus! striga domnu’ Gheorghiu.

Observati va rog ipocrizia de care va vorbeam mai devreme, acea problema fina pe care o au multi “barbati” cu ghiul si unghie lunga a perioadei 1990 – 2000. Cu alte cuvinte imi sugera ca e prea treaz pentru acea ora a acelei frumoase sambete insa mi-o spunea intr-un mod voalat…dupa mintea lui. Incerca sa fie delicat prin exprimare, un pic sugubat dar in acelasi timp…BETIV!

Am scormonit un pic prin debara pentru a gasi un bidon de vin pe care tocmai el mi-l daduse cu ocazia unui “pelerinaj” la “apartamentul sfant”, locul in care Iulia se nascuse…adica apartamentul sotilor Gheorghiu, cu ceva timp in urma. Era un bidon de 5 litri, cu ceva spalatura de putina, care aducea mai mult a otet decat a vin. L-am adus in sufragerie, i-am turnat un pahar si l-am intrebat politicos:

- De vara?

S-a uitat la mine pe sub sprancenele groase si mi-a replicat:

- DA! Jumate vin si cealalta jumate…VIN!

M-am conformat si i-am preparat cocktailul intitulat de mine in tacere: Vin cu Vin Gheorghiu Style! “De ce dracu m-or fi trimis dupa sifon” m-am intrebat, fara sa ma gandesc la momentul respectiv ca pentru ei…chiar nu meritam un loc la masa la acel moment. Asa ca…au inventat eterna scuza cu “sifonul”.

- Tu nu bei? ma intreaba el…

- E un pic cam devreme pentru mine…

- Cacat!

…ragai el cu vocea un pic gajaita in timp ce-si tragea picioarele de pe masuta de cafea si se ridica in capul oaselor…

- Mai ada un pahar sa am cu cine da noroc! Esti muiere, ce dracu?

Nu aveam chef de polemica si m-am conformat gandindu-ma ca nu o sa-l beau pe tot, decat dau noroc si astept sa adoarma monstrul pentru a putea sa ma duc sa ard o tigare in parcul din fata blocului. In casa nu aveam voie plus ca parintii Iuliei nu stiau de uratul meu obicei. Iulia nu vroia ca mama si tatal sau sa stie ca ea sta si are un copil cu un barbat ce are apucaturi ne-crestine. “Mai bine betiv decat fumator” era deviza familiei Gheorghiu care probabil ca ar fi stat scrisa blazonul lor daca ar fi avut sange albastru.

Desigur, paharul singular a degenerat deoarece pe domnul Gheorghiu nu l-a luat somnul si m-a impins, mai cu frumosu mai cu injuraturi de sfinti, morti, parinti…sa beau. Si am baut…pana cand otetul cu pretentie de vin m-a luat in asa hal de cap incat am stat sa ascult urmatoarea poveste a domnului Gheorghiu:

-Asta-i vinu de la mine nu?

-Da…

-Pai bine ma…io ti l-am dat sa-l bei, nu sa te uiti la el!

-Domnu’ Gheorghiu…l-am pastrat pentru ocazii speciale! zic eu si surad curajos a subinteles, aburit fiind de alcool.

El zambeste…da peste cap ultima zeama din pahar si zice…

-Ahhhh…da-l ma in pizda masii! Asta-i o posirca de vin! Mi l-a dat o tiganca…fut-o in cur pe ma-sa s-o fut de cioara!

Culmea…isi daduse si el seama ca era un cacat cu pretentie de spalatura de vin.

-Nu-i chiar asa rau…

…incerc eu sa dreg treaba.

-E un cacat! zise el in timp ce se apleca sa isi mai puna un pahar din bidonul de 5 litri pe jumatate golit. Stii cine mi l-a dat ma?

Eu…ca sa par ca fusesem atent.

-O tiganca…

-Da ma! Fut-o-n cur de cioara! aplecandu-se catre mine a secret…Mi l-a dat o tiganca de o fut la munca! si zambeste complice.

Io ma fac ca ploua, ca nu inteleg. Ca nu ma pricep cu alte cuvinte. De fapt, eu stiam destul de bine povestea cu Rodica lui Vatraf, poveste care imi ajunsese la urechi pe vremea cand stateam in orasul meu natal. Evident, intr-un oras mic iti ajung la urechi barfele legate de tatal celei pe care o futi, mai ales cand tatal lui Cip era coleg cu domnul Gheorghiu, lucrand la acelasi Triaj. Pana si voi, dragi cititori ati auzit de Rodica, tiganca get-beget, mentionata intr-unul dintre posturile anterioare.

-Are o pizda tiganca asta ma baiete…

…continua el pe un ton molatec pentru a nu fi suprins auditiv de doamna Gheorghiu sau de Iulia care se puteau trezi oricand.

-…neagra pe margini, rosie la lindic! si rade zgomotos incercand totusi sa se controleze.

Io sa mor cu vinu-n gat! Si doamna Gheorghiu era sa moara cu ceva infipt in gat cand a aflat la ceva timp dupa de legatura infidela a sotului si a avut tupeul sa ii reproseze tocmai cand domnu Gheorghiu venise intr-o seara mai tarziu acasa abtiguit bine. Cu totii ii cunoasteam reactiile violente atunci cand este pus la colt.

Luand o gura de vin ca sa-si dreaga glasul, continua:

-Tu? Ai mai futut si pe altcineva in afara de Iulia?

Discutia lua o turnura care nu imi convenea nicidecum. Nu eram obisnuit sa discut cu un mascul mai batran decat mine relatiile mele amoroase. Poate o fi fost de la faptul ca nu am avut, la momentul potrivit, un model masculin in casa cu care sa-mi impart astfel de probleme. Sau poate o fi fost de la papara mancata de la domnu Gheorghiu pe vremuri, papara pe care n-o pot uita nici astazi. Stiu sigur ca am raspuns prompt:

-NU!

El se uita la mine cam in scarba si zise:

-Ar fi trebuit! Habar n-ai sa futi inseamna!

Ma bagase iarasi intr-un con de umbra si batjocura din care nu aveam cum sa ies. Era clar pentru mine in momentul respectiv ca pentru omul asta eram demn de dispret.

-Io ti-o zic ca sa stii…nevasta-mea a avut parte de pula si-n culcare si-n sculare. Si asa e bine sa-i dai femeii…sa o tii legata de casa! Altfel…cauta in alte parti. Ai grija cu Iulia! N-o lasa de izbeliste…ti-o zic ca si lu fi-miu, Marius: “Femeia trebuie fututa, altfel ti-o fut altii!”…deci d-asta a plecat in Bucuresti saracul Marius.

Nu aveam de unde sa stiu ca fiica lui avea sa ajunga o frigida obeza ale carei labii aveau sa aiba grosime mai mare decat lungimea pulii mele! Si oricum cred ca mi-as fi luat iar papara daca as fi sugerat asta.

-Io pe nevasta-mea si acuma o fut! O fut bine si apasat, hahahaha!

Imi venea sa ma arunc pe geam cu capu inainte sperand sa am parte de o moarte rapida. Nu puteam si nu vroiam sa-mi imaginez cum da domnu’ Gheorghiu la rame la simpatica doamna Gheorghiu! Aveam deja destule cosmaruri care il implicau si omu vroia NEAPARAT sa fie cauza pentru care nu as mai fi pus geana pe geana ani intregi.

-Da’ si pe Rodica o fut, manca-i-as lindicu ei rosu! Focoasa tiganca…

…facand o pauza de vreo 20 de secunde timp in care cred ca se puteau auzi neuronii mei cum isi trageau cate un glont in cap…

-…am zis io ca o las, ca nu ie bine, ca ie prea tanara si daca afla ta-su iese belea mare! Da nu pot! cum o vad, cum mi se scoala maciuca!

De multe ori mi-a trecut prin cap in acele minute ideea de a-l santaja pe domnu’ Gheorghiu cu aceasta destainure facuta. Pe urma mi-am dat seama ca la cat dispret nutreau membrii familiei lui pentru mine, cu siguranta ar fi zis ca am inventat totul iar singurul meu premiu ar fi fost o bataie calitatea intai. Am tacut, am inghitit si ultima gura de vin si am dat sa ma intind sa ma culc indrugand ca mi-a pus capac vinul:

-Baiete!

…zise el in timp ce io ma intindeam incet pe canapea…

-Sa nu te puna dracu sa aflu vreodata ca o inseli pe Iulia! imi spuse in timp ce se uita la mine foarte amenintator.

-Cine? Eu? si zambesc…

Un Craciun mincinos

Cu toate ca nici dupa o luna de la aceasta relocare familiala, Iulia nu a reusit sa puna ordine in nimicurile pe care le-am mutat de la Cluj mai spre sudul tarii, astazi am gasit-o chinuindu-se cu bradul artificial. Intr-un fel m-am ofticat ca nu am picat cu jumatate de ora mai tarziu deoarece cred ca s-ar fi spanzurat in bratele bradului. Ar fi fost practic primul ornament “agatat” in bradul de anul acesta.

Zapada ce a paralizat intreaga Romanie, pe ea a inspirat-o si dupa 3 ani batuti pe muchie, Iulia a inceput impodobirea bradului din proprie initiativa. Am intrat in casa si spre surprinderea mea, dupa luni intregi de viata amorfa, asemanatoare cu cea a unei amibe purtate de curent, am avut un sentiment de “bine”. Am zarit-o pe Iulia stand pe genunchi sub ceea ce se dorea a fi bradul artificial, cu Alex langa ea, dandu-i la mana ornamentele…pentru prima data dupa mult timp, m-am simtit “implinit”. In casa miroasea a vin fiert si scortisoara… Puteam sa jur ca mirosul vine pe aerisirea de la bucatarie, de la unul dintre vecini. Dupa cum bine stiti, in general, “Iulia da…Iulia mananca”. Insa nu si de data asta…

- Sa nu-mi spui ca faci tu bradul anul asta!

- Ba uite, ca sa vezi, ce intamplare! imi zambeste ea ironic din pozitia “ingenuncheat langa cetina de brad”.

- Si de ce ai omis sa montezi si varful bradului…?!

- Sunt femeie! Nu ma pricep la “montaje”…

Ma duc, desfac cutia, scot varful, il implantez in teava goala care iesea din ciuntitul “brad” pe care cei doi membri ai familiei mele il impodobeau si zic…

- Serios…ce te-a apucat de faci bradul?

- Tu nu vezi ce frumos e afara?

- Poate atunci cand privesti totul de la adapostul apartamentului! Am facut 45 de minute din centru pana aici. Intr-un oras relativ mic! Nu vad nimic frumos in asta…

Ea nici nu ma baga in seama. Se muta de pe un genunchi pe altul, se aude un “trosc” semn ca rotulele ei stau sa cedeze si-mi zice linistita in timp ce se chinuia sa puna un glob rosu pe una dintre ramurile din plastic…

- Ti-am facut vin fiert!

Eu bulbuc ochii la Alex…

Alex bulbuca ochii la mine…

Iulia nu ne vede…

Eu dau din cap la Alex in semn de “de ce?”.

Alex ridica din umeri in semn de “habar n-am!”.

Iulia il zareste pe Alex.

- Stiu ca iti place vinul fiert…

Urmeaza o pauza stanjenitoare, timp in care eu ma duc, iau ibricul cu licoare inca aburinda, imi torn intr-o ceasca si ma intorc pe hol.

- Nu e ca si cum ar fi primul an in care ai descoperit ca-mi place!

- Niciodata nu e prea tarziu, nu?

Ce simplu ar fi daca ar fi asa…

Ce simplu ar fi daca maine as descoperi venind acasa din zecile de interviuri zilnice, cum iubita mea sotie supraponderala mi-a pregatit o cina comestibila, fara ca efectul acesteia sa fie intrebarea “Mergem weekendul asta la ai mei?”. N-ar fi prea tarziu, nu?

Ce simplu ar fi daca tot maine as descoperi ca ea nu e acasa cand vin eu. Sa-l gasesc numai pe Alex, tolanit pe canapea uitandu-se la televizor. Sa aflu de la Alex ca “mama avea ora la aerobic si a plecat mai devreme sa apuce sa faca si niste cardio.” Nici asta n-ar fi prea tarziu!

Ce simplu ar fi daca maine seara ar veni langa mine pe canapea, sa se bage in sufletul meu, chiar si in forma actuala, sa-si cuibareasca trasaturile care inca ii mai tradeaza personalitatea de care m-am indragostit, in pieptul meu si sa-si ceara scuze pentru toata intorsura asta ciudata pe care viata mea a luat-o datorita iubirii pe care i-o port. Si tot n-ar fi prea tarziu nici pentru asta!

Ce simplu ar putea sa imi spuna maine ca s-a hotarat sa se angajeze. Ca s-a saturat de statul acasa, de telenovelele repetitive, de starea de indobitocire in care a ajuns, de orele moarte uitandu-se intr-un punct fix pe peretele de nord-vest, de discutiile interminabile cu Lili de la 2 si de conversatiile stupide si puerile pe care le are cu Atano in timp ce este singura acasa. N-ar fi prea tarziu…mai are timp nu?

Insa Craciunul nu vine cu minuni oricat de mult ne-ar placea sa credem in desenele lui Disney. Craciunul nu aduce niciodata schimbari in persoane. Craciunul are doar mari promisiuni etice si morale, doar contracte inexistente fizic despre bunatate, pretuire, daruire si iertare. Craciunul doar ne arunca sare in ochi cat sa nu putem vedea adevarul pe final de an. E un fel de “Starea Natiunii” a presedintelui american rostita in fata unui popor orb si surd care a stat tot timpul anului intr-o stare latenta, intr-o stare amorfa, intr-o stare care nu mai implica de mult surprize de grad benefic pentru propriul sine. Craciunul e o conventie comerciala buna pentru vanzatorii de sticla care recicleaza rebuturile sa faca globuri, pentru vanzatorii de vin care isi pot vinde si cel mai prost soi atunci cand il fierb, ii pun scortisoara si mar si il ofera aburind unor persoane infrigurate, pentru vanzatorii de porci care isi vand surplusul de carne grasa si rancezita…

…pentru Iulia care mi-a vandut toata aceasta atmosfera calda si placuta numai pentru ca la ora 15:30 sa se infunde in salteaua moale a patului si a se uita la telenovela preferata de pe AcasaTV: “Destine furate”…

…o stii ea ceva!

O seara furtunoasa…

Venit in fuga si postat in fata binecunoscutei usi in care salasluia familia Gheorghiu impreuna cu conducatorul lor stimat, Cerberul Gheorghiu, am auzit prin palul subtire suspinul Iuliei. Si un domn Gheorghiu foarte nervos…

- ‘tu-ti gura matii de curva! La varsta asta cu burta la gura?

Naivitatea de care dadeam dovada nu avea nici margini deoarece pe moment nu intelegeam prin expresia scuipata in spatele palului de domnul Gheorghiu, ce vrea de fapt sa spuna ca se petrece cu Iulia. Stiam doar ca am venit intr-un suflet, atunci cand Iulia m-a sunat plangand in telefon si m-a rugat sa ma duc la ea de urgenta.

Dupa ce mi-am sters respectuos pantofii mei sport pe presul lor impletit din fata usii, ca un vitelus dus la macelar si pus sa apase pe sonerie, apas butonul.

“Ding – Dong”

Asta mi-a sunat in cap toata seara ulterior.

- A venit “tatal”!!! l-am auzit pe domnul Gheorghiu spunand si in fractiunea de secunda de dinainte sa deschida mi-a incoltit in minte ideea…insa nu am fost convins pana cand nu s-a deschis usa si am vazut caraba mare de CFR-ist infigandu-se ca o racheta in nasul meu.

“Ding – Dong” inca imi suna in cap sunetul cristalin al soneriei, in timp ce domnul Gheoghiu imi cara pumni in figura pe scara blocului, eu intins ca nesimtitul pe jos, deja jumate adormit, iar el, aplecat asupra mea, ca un chirurg constiincios ce-si ajuta pacientul sa ajunga la ganduri mai bune.

- Ce ti-am zis io ma pramatie? Ce ti-am zis?

Si jap venea crosa de stanga. Probabil cu mana aia schimba macazul si cu dreapta se masturba pentru ca un molar de pe partea dreapta si acum imi lipseste. Lovea bine cu stanga. Cred ca ar fi fost un tenisman de succes.

- Ce-ai cautat ma la pizda fetii mele?

Si jap venea “lopata” de palmas care-mi facea urechea sa tiuie ca dupa explozia unei grenade chiar sub curu meu.

- Zi ma! Iti place pizda fetii mele?

Si poc venea bombeul de bocanc in coaste. Obosise sarmanul domn Gheorghiu si nu putea sa ma lase asa, nerezolvat. Trecuse la picioare si la sentimente mai acerbe. Dragostea dintre noi era nemarginita ca si uimirea vecinilor care deja iesisera cu totii pe scara. Doamna Matache, vecina de palier, crapase un pic usa cu lantul inca pus si a indraznit sa-i spuna:

- Lasa-l Aurele ca-l omori!

Domnul Gheorghiu s-a oprit un pic din treaba pe care o facea cu o constiinciozitate de invidiat si i-a replicat batranei:

- Hoasca! Intra in casa si vezi-ti de fursecurile tale ca te iau si pe tine la o serie!

Doamna Matache a tacut, a mai privit un pic la episodul in care domnul Gheorghiu m-a apucat de par si a inceput sa ma traga in  casa ca un om al grotelor care duce femelei prada pe ziua respectiva si cand aproape ma bagase in vizuina, am auzit-o spunand:

- Aoleo…mi se ard fursecurile!

La cat de snopit eram, durerea n-o mai simteam insa imi amintesc perfect ca batrana CHIAR cocea niste fursecuri.

Ajuns pe gresia din hol, cu nasul spart, amandoua arcade binele crapate, probabil si vre-un ochi atarnandu-mi in propriul nerv…am reusit sa ma ridic in coate si sa o vad pe Iulia incremenita in tocul usii, plansa, holbandu-se la mine. Nu mai plangea. Nu schita nici un gest. Am dat sa ma ridic, fara a zice nici pas insa bocancul dur al domnului Gheorghiu mi-a strivit grumazul, asezandu-ma la loc, pe podea.

- Stai acolo!

Si am stat.

- Femeie…adu un mop, sa sangereze pe mopul ala, nu pe gresia mea, pe care am dat bani.

Si pe mop daduse bani in cel mai probabil caz, insa inteligenta lui nu-i spunea si faptul ca gresia nu se pateaza in timp ce mopul da. In fine.

- M-ai obosit in seara asta, tinere golan! zise el in timp ce se aseza incetisor pe un scaun langa cuier pufaind ca un porc ce tocmai indurase cele 30 de minute de orgasm specific!

Eu ma sterg un picut la bot de sange…buzele imi erau sparte in multiple locuri iar nasul nu mi-l mai gaseam. Ulterior mi l-au gasit doctorii. Mi-l rupsese boxeurul familiei.

- Dar…ce-am facut?!

- Ai futut-o pe Iulia?

Eu ma uit ciudat la Iulia, care era incremenita inca in prag, uitandu-se la mine ca la un mort! Io nu stiam ce sa raspund. Banuiam ca daca mi-am luat-o, stia clar ca o facusem. Desigur, dobitocul din mine n-a putut sa ingane decat…

- …am facut dragoste!

Domnul Gheorghiu se sterge de sudoare pe frunte utilizandu-si dosul palmei si razand incetisor ca un spargator profesionist de seminte imi puse intrebarea:

- Ei…astea e treburile voastre. Pentru mine…ai futut-o! Da nu d-asta te-am atins!

“Te-am atins!”…asta mi-am repetat ca un LP care tot sarea, in timp ce medicii imi puneau copci la ambele arcade. Oare cum era daca ma batea zdravan? Cum era daca ripostam, firav ce-i drept, si eu? Oare chiar aveam nevoie de spitalizare? Probabil ca imi facea buzunar la burta in stilul cangurilor pe care ii urmarea la “Teleenciclopedia”.

Ridicandu-se si uitandu-se grav la pumnul lui, zdrelit de oasele fetii mele, se schimonosi ca un copil cand “face buba”.

- Ia uite ba ce mi-ai facut la mana! si zambi… Hai ma…

Si puse mana sa ma ridice de pe jos…

- Fi fericit…o sa ai un copil ma! Din ce l-oi creste…nu ma intereseaza…da daca v-a placut cotcaiala…acuma suportati consecintele ma! Hai sa bem un pahar!

La inceput am crezut ca face misto de mine numai ca sa ma ridic in picioare si sa ma ia de la nivelul umarului…sa nu mai fie el nevoit sa se aplece sa ma pocneasca, intinzandu-si inutil muschii spatelui. Dar nu…Domnul Gheorghiu isi revenise. Probabil avea nevoie sa loveasca pe cineva care nu putea riposta si gandind ca daca isi pune forta in pumn si da in Iulia, e posibil s-o omoare…eu am fost cel care a primit “botezul”.

Ca un copil care trebuie sa se scuze ca vrea sa mearga la toaleta, inca siroind din toate gaurile facute, l-am rugat pe domnul Gheorghiu sa ma lase sa ma duc pana la spital si o sa revin cat de repede pot. Nu puteam trece peste faptul ca nu puteam trage aer pe nas si peste faptul ca aveam arcadele crapate complet.

- Hai ca te duc io, ca cine stie ce ti se MAI intampla pe drum!

Ca si cum opera de fata avea un autor necunoscut pe care il cunoscusem printr-o intamplare nefericita. De fapt…intamplare prin care cunoscusem autorul chiar era nefericita…insa autorul nu era necunoscut. La intrare in spital, normal ca femeile alea de erau acolo m-au luat rapid si m-au pus pe-o targa. Eram destul de firav iar sangele pe care-l pierdusem contabiliza destul de mult din totalul lichidelor din corpul meu. Domnul Gheorghiu foarte grijuliu ma insotea in timp ce brancardierul ma purta catre sala de operatie…adica de “cusut”.

- Cine te-a batut in halu asta ma copile? ma intreaba omul ce tinea de targa la capul meu…

- Niste huligani domne…aia din galerie, ‘tu-le muma-n cur! a replicat domnul Gheorghiu facandu-mi cu ochiul de sus.

N-am mai putut sa fac cu ochiul de atunci…aveam si-o pleoapa crapata!

Ne-am mutat…

Iulia a eliminat streptococul din corpul ei destul de greu iar oboseala pe care am acumulat-o in timpul desfasurarii tratamentului ei m-a aruncat pe mine la pat. Probabil ca stomacul meu n-a mai reusit sa-si desfasoare cu succes toate atributiile atunci cand am fost oarecum nevoit s-o hranesc pe Iulia. E greu sa hranesti o gura mustinda de bale si apoi sa-ti mai provoci si pofta de mancare. Astfel ca am dat intr-o toxi-infectie alimentara care m-a tintuit la pat mai bine de o saptamana. La inceput mi-a fost teama sa nu fie o hepatita alimentara. Nu m-ar fi mirat. N-am mancat nimic cu pofta ci doar nevoit…ca sa nu pic din picioare.

Pentru mine aceasta sedere prelungita in umilul nostru apartament, 24 de ore pe zi, ar fi trebuit sa reprezinte o cura care sa ma puna pe mine pe picioare. As…a trebuit sa fiu partenerul de dezbatere al tuturor actiunilor telenovelistice pe care Iulia le comenta printre 2-3 inghitituri de biscuiti Pims. Cu crema de portocale.

Ca sa pot sa nu o iau complet razna, in momentele in care Iulia dormea, am inceput sa scriu din ce in ce mai mult pentru blog, salvand totul in drafts, pentru o postare ulterioara in timp ce Atano dormea sprijinindu-si limba lunga de caine obez pe papucul meu. Desigur, am intrat in atentia agera a ochiului atotvazator, care ma vedea absorbit in laptop in momentele in care trecea pe langa bucatarie pentru a-si descarca “biscuitii Pims” la baie. Astfel ca, pe la mijlocul concediului medical, Iulia ma acuza de ceva de care nu am crezut ca voi fi vreodata acuzat:

- Nu ma mai iubesti…

- ……………………….

Atano se trezeste…

- Si sunt convinsa ca ai pe altcineva!

- ………………………

Atano se ridica in capul oaselor.

- Si ti-o spun de pe acum…Pe Alex nu o sa-l mai vezi decat o data pe luna.

- De ce?

- Pentru ca bag divort!

Atano latra scurt…

- Tu?!

Atano latra iarasi, gudurandu-se si bucurandu-se parca de decizia ma-sii.

- Da…nu o sa stau ca proastele alea inselate, cu mainile in san, in timp ce tu te latesti pe internet cu vreo fufa pe nume Rodica!

- CARE RODICA?!

Atano latra iara…

- MARS!

- Am dat si io un nume! si nu mai speria cainele…oricum…te-am vazut ca toata ziua stai pe net, pe laptop…si esti foarte aprins in ceea ce faci…esti fericit…

- Sa inteleg ca n-am voie sa fiu fericit!

Atano ma maraie…

- N-ai voie sa ma inseli.

- Esti tu sigura ca te insel?

- Certa!

Atano iara ma latra moment in care mandibula ii perforeaza scurt limba pe care o tinea afara ca pe-o cravata de pionier in urma spitului pe care i l-am prins din plin sub barbie. Fuge la ma-sa sub pat scelalaind infundat.

- NU LOVI CAINELE!

In momentul ala am primit un ghiont de la stomacul bolnav in asa hal incat am crezut ca ii vomit pe camasa de noapte. Sau poate o fi fost de la firimiturile ce-i balabaneau pe langa guler lui Iulia si de la stropii pe care mi i-a proiectat pe pupila cand a urlat luand apararea cainelui. Am vrut sa o injur ca la usa cortului. Am vrut sa-mi bag, sa-mi scot, sa o bat cu ciocanul de intins fripturi, sa o transez bucata cu bucata si sa-mi deschid o taraba in piata cu obiect de activitate “Vanzare en-gross si en-detail carne de porc”.

- Si chiar vrei sa divortam? au fost singurele cuvinte care mi-au iesit din gura…

- Ori asta…ori ne mutam…

Ochii mi s-au deschis de mai aveau un pic sa-mi sara din orbite precum dopul de la sticla de sampanie. Cu acelasi sunet chiar.

- Unde sa ne mutam?!

- Nu stiu…undeva unde sa nu ai acces la amanta ta…

- La Rodica… zic eu zambind…

- La Rodica, la Frusinica, la Verginica…habar n-am…

Urmatoarele doua ore le-am petrecut catatonic pe marginea canapelei din sufragerie cu televizorul in surdina discutand ceva pe o tema politica si cu Iulia linistita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, urland din dormitor ceva cu referire la Dinica si la cat de prost joaca. Daca as fi stiut ca maestrul urmeaza sa moara nu i-as mai fi dat sa vada Filantropica pentru a-i demonstra contrariul. A vrut sa mearga inclusiv la priveghi… Alex a ajuns acasa si cand m-a vazut uitandu-ma in gol a venit glont la mine cu toate ca horcaitul maica-sii combinat cu ceea ce s-ar dori a fi un sforait de balena esuata in patul nostru de la Elvila, se auzea clar si raspicat de pe holul blocului.

- Ce-ai patit? Iti e rau? Nu ti-a trecut?! mi-a spus asezandu-se langa mine pe canapea si aruncandu-si mana dupa umerii mei.

Abia atunci m-am trezit din starea in care intrasem cu vreo doua ore in urma.

- Alex…nici nu te-am auzit intrand…

- Iti e rau?

- Nu…ma simt mai bine…stai linistit…

- Dar ce-ai patit?

- Nimic…insa trebuie sa-ti zic ceva si tie…ca esti mare de-acum si intelegi…

Alex face o pauza, isi ia mana de pe umerii mei si asezandu-si coatele pe genunchi priveste alaturi de mine in peretele din fata canapelei…

- Te desparti de mama?

- Nu Alex…ne mutam…

Aproape relaxant

M-am intors de aproximativ o saptamana din pseudo-concediu. Desigur, parcarea de la Otopeni m-a costat aproape cam cat cursa cu avionul, dar nu incape indoiala ca a meritat. Am renuntat de mult sa mai merg in zona romaneasca a Marii Negre si nu pentru ca nu imi e draga tara in care locuiesc ci pur si simplu datorita faptului ca Delta strica placerea omeneasca de a te imbaia in apele calde ale Marii.

A avea o Delta care se varsa in mare este aproape cam ca si cum ai avea o Iulie care se rascraceste in viata ta. Aduce atat de multe aluviuni incat partea frumoasa a scaldatului este diminuata pana la niveluri infime.

As dori ca in primul rand sa imi cer scuze celor care au tot intrat in speranta ca voi mai scrie ceva. Zilele de dupa venire au fost un calvar un pic mai atipic dar care stiu sigur ca ma loveste o data pe an cu aceeasi periodicitate si exactitate cu care Luna face o rotatie in jurul Pamantului: Iulia raceste rar si bine. Astfel a trebuit sa ma impart cum am putut intre a-i tine lumana  isonul, job si temele de vacanta ale lui Alex. Nu a mai existat timp efectiv pentru a scrie desi intotdeauna AM ce scrie.

Plecarea a fost dureroasa.

Pentru mine datorita faptului ca sezlongul care m-a gazduit cateva zile deja imi parea atat de atragator incat aproape ma convinsese sa bag divort si sa il iau in sfanta legatura a casatoriei.

Pentru Alex datorita albastrului impecabil in care s-a scufundat aproape o saptamana intreaga si datorita distractiilor de care a avut parte ca orice copil care ajunge la malul marii.

Pentru Iulia s-a lasat cu lacrimi. Nu dupa mare, nu dupa soare, nu dupa deosebitele momente petrecute acolo. Pur si simplu stilul de viata “all inclusive” ii vine ca o manusa iar prietenia stransa care s-a legat intre ea si una dintre bucataresele de acolo a facut-o sa arunce lacrimi de durere in momentul despartirii. Cum experienta unei bucatarese grecoaice in domeniul limbilor straine precum engleza este similara cu experienta mea in artele martiale, nu am reusit sa inteleg modul comun prin care au reusit sa se inteleaga. Alex a fost cel care mi-a deschis ochii cand a ras de aceasta bucatareasa la un moment dat, in momentul in care aceasta prajea ceva la botul calului:

- Ia uite…are gusa sub brat!

- Nu e singura…

I-am replicat amarnic si parca saracul copil a inteles perfect gafa pe care a facut-o. S-a oprit brusc din ras si a continuat sa-si manance cuminte cina.

Cum spuneam…Iulia e racita. Iar cand Iulia e racita, apele Nilului sunt parca un paraias de munte in comparatie cu mucozitatile care se scurg din ea. Se pare ca apa limpede e oarecum si recisoara. Desigur si sistemul sau imunitar este destul de deficitar, lucru lesne de inteles in cazul unei femei care vede albastrul cerului prin prisma unui termopan cam 250 de zile pe an. A inceput sa tuseasca inca de cand eram in avion iar frica mea de zbor s-a amplificat in momentul acceselor puternice de tuse: se misca scaunul si eu nu stiam daca nu cumva poate perturba chiar si calmitatea zborului, de care altfel, ne-am bucurat. Odata ajunsa la sol a fost nevoita sa-si umple geanta de mana cu cateva baxuri de Zewa iar drumul pana la Cluj l-a desfasurat cu doua bucati mari de hartie infipte in nas.

Desigur a fost o mare problema sa reuseasca sa-si desfunde urechile care se pare ca nu erau infundate de la diferenta de altitudine ci de la raceala. A fost convinsa pentru un moment ca inca are apa greceasca in urechi si inainte de a se urca in masina a vrut sa sara intr-un picior pentru a-si goli tuburile ce-i gazduiesc urechile. N-a reusit, lucru care l-a distrat copios pe Alex, in momentul in care maica-sa incerca sa invinga in lupta cu forta gravitatiei.

Ritualul OMV-urilor s-a desfasurat, normal, si la intoarcere, cu o oarecare marire de frecventa totusi, stiut fiind faptul ca atunci cand racesti faci pipi mai des. Nu de putine ori insa au apucat-o stranuturile, moment in care caraghioslacul situatiei a fost impins catre extrem, pentru ca bucatile de servetel din nas erau proiectate cu putere in fata, lipindu-se cu ajutorul mucilor ba pe torpedou, ba pe bord.

Cand am ajuns in Cluj, Iulia era deja in stare avansata de febra insaa gasit puterea sa-si recupereze cainele care a aproape ca a lesinat cand a vazut-o. Avea o viteza in miscarea labelor de l-ar fi facut gelos pe insusi Fred Astaire. Parul i-a crescut intr-o saptamana mai mult decat mi-as fi inchipuit si parca tot in ciuda mea, pentru ca babuta ce are grija de el nu are grija ca la plimbarile in parc, Atano sa nu intre prin toti boschetii si toate baltoacele. Astfel ca blana lui era o combinatie morbida de scaieti, iarba uscata, noroi si prin partile moi…fecale. Cum Iulia urma sa fie bolnavioara, ghiciti cine trebuia sa curete potaia care arata mai rau decat un covor tarat pe camp.

 Iulia tremura din toate incheieturile desi atat eu cat si Alex ne plangeam de cald. Avea frisoane brutale astfel ca i-am pregatit rapid o baie fierbinte timp in care ea si-a reluat locul de unde o ridicasem cu o saptaman in prealabil: blestemata de canapea. Am pus saruri de baie in cada iar culoarea pe care apa a luat-o mi-a reamintit de frumusetea lagunei din care plecasem de dimineata. Imi venea sa plang cand realizam ca aia e cada si ca apa este de fapt baia pe care o pregatesc nevestei mele supraponderale cu care nu am mai facut sex de atat de mult timp incat am uitat cum arata dezbracata. Parca in mod ironic, situatia a facut ca Iulia nu isi putea mentine prea bine echilibrul in acele momente, febra facand-o sa fie foarte nesigura pe ea. Astfel ca a trebuit sa o ajut sa se dezbrace si sa o bag in cada. Am mentionat ca avea friguri si ca tremura? Am mentionat ca este oarecum obeza?…Da? Picture that in you mind! Un pachet de carne care tremura ca o trestie in fata ta…un pachet de carne cu care faceai dragoste si te atragea ca un magnet…un pachet de carne alaturi de care ai uitat ce inseamna placere… Mi-a venit sa plang din nou.

Dupa ce a iesti din cada, frisoanele s-au mai potolit. Am impaturit-o bine si am bagat-o in pat nu inainte de a-i da un paracetamol si o aspirina ordonandu-i sa transpire.

- O sa ma imput daca transpir si stau asa, infofolita.

“Daca asta ar fi un caz singular…” mi-am zis in minte si am plecat sa-i pregatesc un ceai si-o supa. Alex m-a tot intrebat daca vreau sa ma ajute cu ceva insa nu ii pot rapi acestui copil placerile varstei sale doar pentru a ma ajuta intr-o problema ce imi apartine complet.

Ridicata un pic in capul oaselor, cu ochii atintiti in ceva ce paremi-se ca era o telenovela, Iulia soarbe su putere din lingura cu supa pe care i-o duc ca unui copil pana la intrarea in gura. La un moment dat gura se misca desi nu mesteca nimic:

- Multumesc…

In concediu

Airbusul A320-200 tragea din greu la decolare. Intotdeauna mi-a fost frica de zbor si asta pentru ca pur si simplu nu am aripi, in caz de ceva. Inainte sa decolam am baut 3 x 50ml de whiskey prost pe care cei de la Olympic Airlines l-au servit la cerere. Un fel de “medicament” contra fricii de zbor. Deja de la al 3-lea pahar, stewardesa ma privea destul de suspicios. Cred ca in capul ei era permanenta intrebare daca beau ca sa imi treaca frica sau beau ca sa prind curaj atunci cand deturnez avionul. Nicidecum. Probabil s-a calmat cand a observat-o pe Iulia cum horcaia langa mine ca o orca esuata undeva pe un tarm tailandez. Puteai sa juri ca-si da ultima suflare, acolo, in cabina avionului. Nicidecum. Doar adormise inca dinainte sa ne luam zborul.

O obosise foarte mult caratul bagajului de mana in care a reusit – de data asta -  sa bage atat cele trebuincioase lui Alex, cat si ei. Mie nu-mi trebuie nimic si ca atare nu am ca bagaj de mana decat ceea ce pot duce in buzunare: adica telefonul, bricheta, tigarile si desigur briceagul cu care aveam de gand sa deturnez avionul … glumesc … aveam briceagul cu care urma sa-mi tai venele … glumesc din nou.

Modul in care Iulia pleaca in concediul de vara este “usuratic” cel putin. Desigur, nu prea pot intelege de ce mereu trebuie sa-mi subtilizeze ideea plecarii in vacanta prin cuvintele:

- Cand mergem si noi in concediu?

Da…eu pot pleca in concediu. Pentru ca, in sinea lui, cuvantul “concediu” presupune sa iti iei permisie de la servici cateva zile. Adica din multitudinea de zile in care LUCREZI, iti rupi de la gura cateva in care pleci si uiti de toate problemele. Pe langa faptul ca eu plec mereu cu cea mai mare problema dupa mine, chestiune peste care pot trece, nu prea ma pot impaca cu gandul ca Iulia crede ca SI EA isi ia concediu. De fiecare data o corectez ca un profesor de gramatica, emerit si grav:

- Cand plecam si noi IN VACANTA…asa este mai corect!

Nu se prinde ca ceea ce vreau eu sa subliniez e faptul ca ea nu isi permite luxul de a pleca “in concediu” atata timp cat nu isi permite “detrimentul” de “a avea un job”.

In fine.

Pe Atano il lasam de obicei la batrana Mardare ce sta deasupra noastra. Are grija de caine, noi avem grija de ea. E singura si chiar e o femeie buna. Atano se pare ca o indrageste si atata timp cat nu-l otraveste, ca sa-mi dea mie de furca cu Iulia, e ok.

Datorita faptului ca hotararea plecarii a fost literalmente “last minute”, afland cu stupoare pe 13 august ca imi pot lua de pe 15 ale lunii, 5 zile de vacanta, la care daca adaug si weekendurile ma pot preface ca sunt un scolar in cele 3 luni de vacanta de vara, nu am avut alta solutie decat sa incarcam totul in troller-ul “cel mare”. Troller-ul “cel mare” este calvarul lombosciaticii mele care s-a intetit de la vacanta la Kusadasi de care v-am povestit acum ceva timp. Carandu-l de unul singur pe scarile aeroporturilor si apoi tarandu-l prin 5 hoteluri, pentru ca cei la care facusem rezervare nu ne tinusera camera, neachitand un avans, mi-am dezvoltat o “subrezime” a spatelui. Nu de putine ori raman blocat la unghi de 90 de grade, atunci cand ridic ceva mai greu, ca o baba uitata de doamna cu coasa. Asa ca acum nu am avut destul timp sa ma duc sa caut 3 trollere mai mici in care fiecare sa-si puna hainele. Spatiul din trollerul cel mare se imparte cam cum se impartea painea in casa Cenusaresei. 70% Iulia – oarecum indreptatita datorita faptului ca hainele sale insumeaza in general intregi metri cubi de tesatura – , urmatorul la rand este Alex cu 20-25% si cu acordul dumneavoastra, subsemnatul cu 5 – maxim 10%. In general imi iau la mine 3 tricouri, 2 perechi de pantaloni scurti, o pereche de blugi, adidasii din picioare si cat de multa voie buna se poate. Restul, precum slapi, aparat de ras, spume de ras, tricouri in caz ca mai e nevoie precum si altele, le achizitionez de acolo, de la cele mai obscure firme de material textil, atata timp cat oricum, la plecare le arunc, ele neincapand in bagaje.

Fiind o chestiune “last minute” in cel mai puternic mod posibil am fost nevoiti sa ne deplasam pana la Otopeni cu masina. Plecarea la primele ore ale diminetii este mereu un chin atunci cand ceea ce trebuie sa scoli din pat este Iulia care fara abatere se scoala majoritar, la “prima ora a diminetii”, in jur de 9:30. Avand inspiratia sa termin impreuna cu Alex bagajele inca de cu seara, lasand la urma numai periutele de dinti, am avut chiar si timpul necesar sa incropim un mic dejun de ora 6 AM, cu care am inmuiat “toanele de zori” ale maica-sii. Cateva felii cu pate de ficat, o gura de cafea si cateva cornulete cu ciocolata precum si 3 sandwichuri pentru drum. Planul de acasa a fost: cate unul pentru fiecare, insa atunci cand iubirea vietii de intreaba, inca avand gura plina, daca o sa-ti mananci partea ta de pachetel, nu ai cum sa o refuzi chiar daca simti ca in stomacul tau se dau lupte grele, ca la Gettysburg.

Lombosciatica m-a incercat inca din zorii diminetii cand l-am scos pe “Troll cel mare” pe usa si am constatat cu stupoare ca liftul nu functioneza. Oricum nu cred ca ar fi rezistat incarcaturii. Primele dureri resimtite au fost la coborarea lui pe scari insa m-a taiat cu adevarat abia cand m-am opintit de unul singur sa-l arunc in portbagaj. Iulia era deja pe locul din dreapta sorbind pofticios din cana termosului pe care il umpluse cu cafea…”pentru drum” ii place ei sa zica. As inlocui cu “pentru pana la iesirea din oras”. Pe Feleac si-a varsat in poala ceasca de cafea. Am tras pe dreapta ca se oparise.

Iulia face des pipi. Stiind acest fapt mi-am luat o marja de eroare de o (1) ora numai pentru asa ceva. Desi avionul urma sa decoleze mai pe seara am plecat cu avans de multe ore preintampinand orice lucru rau care ne poate ingreuna traseul. De aici si nemultumirea Iuliei care, sculata cu noaptea in cap, a facut un taraboi destul de puternic pana in apropiere Sighisoara unde a tintuit primul OMV.

- Opreste ca fac pipi!

Nu ii plac decat OMV-urile iar la drum lung am invatat sa caut trasee care sa includa astfel de benzinarii pe ruta. Daca nu sunt OMV-uri trebuie macar sa gasim un Rompetrol. Altfel, presiunea vezicii sale se revarsa asupra mea sub forma de nervi.

- Cum sa ma pis in padure? Ma urzic la pasarica…

Si n-am dori asa ceva…

In Otopeni am parcat masina si sunt pregatit sa platesc o suma considerabil de mare, la intoarcere, pentru parcare. Cred ca eu si Alex meritam cateva zile de soare, in liniste, auzind doar pescarusii si sunetul valurilor.

In aeroportul care nu prea a auzit de scari rulante am tras de “Troll cel mare” de mi-au iesit coltii coloanei prin tricou. Cu toate opririle pentru pipi, barierele, carutele si aglomeratia de sambata de pe vestitul DN1 muntean, am ajuns cu o ora jumate inainte de decolare, ceea ce intr-un fel m-a bucurat. Nu suport sa astept ceva. Iulia si-a petrecut timpul la o masa din barul-restaurantul din Otopeni infulecand un sandwich si band 3 sucuri care i-au provocat o balonare de toata frumusetea. Ma gandeam uitandu-ma la ea si zambind, daca nu cumva m-or pune la aeroport sa platesc kilograme de bagaj in plus, pentru Iulia. Sau poate 2 bilete.

- De ce razi?

- Mi-am amintit un banc!

- Spunemi-l si mie…

- Cica intr-un avion pilotul si copilotul se relaxau dupa ce decolasera, numai ca au uitat Intercom-ul deschis.

- Intercom?

- Aparatul in care vorbeste capitanul pasagerilor.

- Aha…

- Si astia doi vorbeau intre ei…”Auzi…intai mancam sau intai o futem pe stewardesa?”.

- Shhh…ca te aude lumea…

- Nu ma aude…copilotul ii raspunde: “Mai intai mancam.” Stewardesa, auzind ca astia au intercom-ul deschis, se repede in fuga sa le zica sa-l inchida, dar alergand pe culoarul avionul, se impiedica si cade. O babuta se intoarce in scaun si-i zice “Stai incetisor mama…ca au zis ca intai vor sa manance!”.

A ras. Macar inca nu si-a pierdut complet simtul umorului.

La ora la care va scriu doarme, iar Alex se joaca pe un PlayStation amplasat in holul hotelului. Eu am trei VodkaOrange in sange si imi dau seama ca trebuie sa il duc la culcare pentru ca maica-sa, asemeni batranilor din perioada comunista care plecau la mare, vrea ca la 7 cel tarziu sa fie pe plaja. Ultravioletele se pare ca ii atenueaza din vergeturi…

Vergeturi de ingrasare, desigur…nu de slabire…