In concediu

Airbusul A320-200 tragea din greu la decolare. Intotdeauna mi-a fost frica de zbor si asta pentru ca pur si simplu nu am aripi, in caz de ceva. Inainte sa decolam am baut 3 x 50ml de whiskey prost pe care cei de la Olympic Airlines l-au servit la cerere. Un fel de “medicament” contra fricii de zbor. Deja de la al 3-lea pahar, stewardesa ma privea destul de suspicios. Cred ca in capul ei era permanenta intrebare daca beau ca sa imi treaca frica sau beau ca sa prind curaj atunci cand deturnez avionul. Nicidecum. Probabil s-a calmat cand a observat-o pe Iulia cum horcaia langa mine ca o orca esuata undeva pe un tarm tailandez. Puteai sa juri ca-si da ultima suflare, acolo, in cabina avionului. Nicidecum. Doar adormise inca dinainte sa ne luam zborul.

O obosise foarte mult caratul bagajului de mana in care a reusit – de data asta –Β  sa bage atat cele trebuincioase lui Alex, cat si ei. Mie nu-mi trebuie nimic si ca atare nu am ca bagaj de mana decat ceea ce pot duce in buzunare: adica telefonul, bricheta, tigarile si desigur briceagul cu care aveam de gand sa deturnez avionul πŸ™‚ … glumesc … aveam briceagul cu care urma sa-mi tai venele πŸ™‚ … glumesc din nou.

Modul in care Iulia pleaca in concediul de vara este “usuratic” cel putin. Desigur, nu prea pot intelege de ce mereu trebuie sa-mi subtilizeze ideea plecarii in vacanta prin cuvintele:

– Cand mergem si noi in concediu?

Da…eu pot pleca in concediu. Pentru ca, in sinea lui, cuvantul “concediu” presupune sa iti iei permisie de la servici cateva zile. Adica din multitudinea de zile in care LUCREZI, iti rupi de la gura cateva in care pleci si uiti de toate problemele. Pe langa faptul ca eu plec mereu cu cea mai mare problema dupa mine, chestiune peste care pot trece, nu prea ma pot impaca cu gandul ca Iulia crede ca SI EA isi ia concediu. De fiecare data o corectez ca un profesor de gramatica, emerit si grav:

– Cand plecam si noi IN VACANTA…asa este mai corect!

Nu se prinde ca ceea ce vreau eu sa subliniez e faptul ca ea nu isi permite luxul de a pleca “in concediu” atata timp cat nu isi permite “detrimentul” de “a avea un job”.

In fine.

Pe Atano il lasam de obicei la batrana Mardare ce sta deasupra noastra. Are grija de caine, noi avem grija de ea. E singura si chiar e o femeie buna. Atano se pare ca o indrageste si atata timp cat nu-l otraveste, ca sa-mi dea mie de furca cu Iulia, e ok.

Datorita faptului ca hotararea plecarii a fost literalmente “last minute”, afland cu stupoare pe 13 august ca imi pot lua de pe 15 ale lunii, 5 zile de vacanta, la care daca adaug si weekendurile ma pot preface ca sunt un scolar in cele 3 luni de vacanta de vara, nu am avut alta solutie decat sa incarcam totul in troller-ul “cel mare”. Troller-ul “cel mare” este calvarul lombosciaticii mele care s-a intetit de la vacanta la Kusadasi de care v-am povestit acum ceva timp. Carandu-l de unul singur pe scarile aeroporturilor si apoi tarandu-l prin 5 hoteluri, pentru ca cei la care facusem rezervare nu ne tinusera camera, neachitand un avans, mi-am dezvoltat o “subrezime” a spatelui. Nu de putine ori raman blocat la unghi de 90 de grade, atunci cand ridic ceva mai greu, ca o baba uitata de doamna cu coasa. Asa ca acum nu am avut destul timp sa ma duc sa caut 3 trollere mai mici in care fiecare sa-si puna hainele. Spatiul din trollerul cel mare se imparte cam cum se impartea painea in casa Cenusaresei. 70% Iulia – oarecum indreptatita datorita faptului ca hainele sale insumeaza in general intregi metri cubi de tesatura – , urmatorul la rand este Alex cu 20-25% si cu acordul dumneavoastra, subsemnatul cu 5 – maxim 10%. In general imi iau la mine 3 tricouri, 2 perechi de pantaloni scurti, o pereche de blugi, adidasii din picioare si cat de multa voie buna se poate. Restul, precum slapi, aparat de ras, spume de ras, tricouri in caz ca mai e nevoie precum si altele, le achizitionez de acolo, de la cele mai obscure firme de material textil, atata timp cat oricum, la plecare le arunc, ele neincapand in bagaje.

Fiind o chestiune “last minute” in cel mai puternic mod posibil am fost nevoiti sa ne deplasam pana la Otopeni cu masina. Plecarea la primele ore ale diminetii este mereu un chin atunci cand ceea ce trebuie sa scoli din pat este Iulia care fara abatere se scoala majoritar, la “prima ora a diminetii”, in jur de 9:30. Avand inspiratia sa termin impreuna cu Alex bagajele inca de cu seara, lasand la urma numai periutele de dinti, am avut chiar si timpul necesar sa incropim un mic dejun de ora 6 AM, cu care am inmuiat “toanele de zori” ale maica-sii. Cateva felii cu pate de ficat, o gura de cafea si cateva cornulete cu ciocolata precum si 3 sandwichuri pentru drum. Planul de acasa a fost: cate unul pentru fiecare, insa atunci cand iubirea vietii de intreaba, inca avand gura plina, daca o sa-ti mananci partea ta de pachetel, nu ai cum sa o refuzi chiar daca simti ca in stomacul tau se dau lupte grele, ca la Gettysburg.

Lombosciatica m-a incercat inca din zorii diminetii cand l-am scos pe “Troll cel mare” pe usa si am constatat cu stupoare ca liftul nu functioneza. Oricum nu cred ca ar fi rezistat incarcaturii. Primele dureri resimtite au fost la coborarea lui pe scari insa m-a taiat cu adevarat abia cand m-am opintit de unul singur sa-l arunc in portbagaj. Iulia era deja pe locul din dreapta sorbind pofticios din cana termosului pe care il umpluse cu cafea…”pentru drum” ii place ei sa zica. AsΒ inlocui cu “pentru pana la iesirea din oras”. Pe Feleac si-a varsat in poala ceasca de cafea. Am tras pe dreapta ca se oparise.

Iulia face des pipi. Stiind acest fapt mi-am luat o marja de eroare de o (1) ora numai pentru asa ceva. Desi avionul urma sa decoleze mai pe seara am plecat cu avans de multe ore preintampinand orice lucru rau care ne poate ingreuna traseul. De aici si nemultumirea Iuliei care, sculata cu noaptea in cap, a facut un taraboi destul de puternic pana in apropiere Sighisoara unde a tintuit primul OMV.

– Opreste ca fac pipi!

Nu ii plac decat OMV-urile iar la drum lung am invatat sa caut trasee care sa includa astfel de benzinarii pe ruta. Daca nu sunt OMV-uri trebuie macar sa gasim un Rompetrol. Altfel, presiunea vezicii sale se revarsa asupra mea sub forma de nervi.

– Cum sa ma pis in padure? Ma urzic la pasarica…

Si n-am dori asa ceva…

In Otopeni am parcat masina si sunt pregatit sa platesc o suma considerabil de mare, la intoarcere, pentru parcare. Cred ca eu si Alex meritam cateva zile de soare, in liniste, auzind doar pescarusii si sunetul valurilor.

In aeroportul care nu prea a auzit de scari rulante am tras de “Troll cel mare” de mi-au iesit coltii coloanei prin tricou. Cu toate opririle pentru pipi, barierele, carutele si aglomeratia de sambata de pe vestitul DN1 muntean, am ajuns cu o ora jumate inainte de decolare, ceea ce intr-un fel m-a bucurat. Nu suport sa astept ceva. Iulia si-a petrecut timpul la o masa din barul-restaurantul din Otopeni infulecand un sandwich si band 3 sucuri care i-au provocat o balonare de toata frumusetea. Ma gandeam uitandu-ma la ea si zambind, daca nu cumva m-or pune la aeroport sa platesc kilograme de bagaj in plus, pentru Iulia. Sau poate 2 bilete.

– De ce razi?

– Mi-am amintit un banc!

– Spunemi-l si mie…

– Cica intr-un avion pilotul si copilotul se relaxau dupa ce decolasera, numai ca au uitat Intercom-ul deschis.

– Intercom?

– Aparatul in care vorbeste capitanul pasagerilor.

– Aha…

– Si astia doi vorbeau intre ei…”Auzi…intai mancam sau intai o futem pe stewardesa?”.

– Shhh…ca te aude lumea…

– Nu ma aude…copilotul ii raspunde: “Mai intai mancam.” Stewardesa, auzind ca astia au intercom-ul deschis, se repede in fuga sa le zica sa-l inchida, dar alergand pe culoarul avionul, se impiedica si cade. O babuta se intoarce in scaun si-i zice “Stai incetisor mama…ca au zis ca intai vor sa manance!”.

A ras. Macar inca nu si-a pierdut complet simtul umorului.

La ora la care va scriu doarme, iar Alex se joaca pe un PlayStation amplasat in holul hotelului. Eu am trei VodkaOrange in sange si imi dau seama ca trebuie sa il duc la culcare pentru ca maica-sa, asemeni batranilor din perioada comunista care plecau la mare, vrea ca la 7 cel tarziu sa fie pe plaja. Ultravioletele se pare ca ii atenueaza din vergeturi…

Vergeturi de ingrasare, desigur…nu de slabire…

Advertisements

11 Responses to “In concediu”

  1. imi pare rau, dar eu cu o sotie ca a ta as ajunge la stirile de la ora 5.

  2. πŸ™‚ lombosciatica zici ? E dragut personajul tau ! Incepusem sa cred ca e prea perfect ca barbat acum a redevenit mai teluric cu aceste inconveniente fizice πŸ™‚

  3. te-am nominalizat la blogul de aur si eu

  4. Salut!
    Vrei sa facem schimb de link-uri? Daca esti de acord atunci lasa-mi un comment in care sa imi spui cum vrei sa te trec in blogroll. Pe mine poti sa ma treci Achilianu
    sanatate…

    • prizonierultimpului Says:

      nu fac schimb de linkuri…daca iti place ce citesti ma poti pune in blogroll…dupa cum vezi, eu nu am blogroll

  5. vacanta placuta, stimabile. astept noi postari. te-am descoperit prin gladiola, am citit tot si mai vreau. si sa-ti traiasca Alex. si sa te bucuri de el. πŸ™‚ si in rest, numai de bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: