Aproape relaxant

M-am intors de aproximativ o saptamana din pseudo-concediu. Desigur, parcarea de la Otopeni m-a costat aproape cam cat cursa cu avionul, dar nu incape indoiala ca a meritat. Am renuntat de mult sa mai merg in zona romaneasca a Marii Negre si nu pentru ca nu imi e draga tara in care locuiesc ci pur si simplu datorita faptului ca Delta strica placerea omeneasca de a te imbaia in apele calde ale Marii.

A avea o Delta care se varsa in mare este aproape cam ca si cum ai avea o Iulie care se rascraceste in viata ta. Aduce atat de multe aluviuni incat partea frumoasa a scaldatului este diminuata pana la niveluri infime.

As dori ca in primul rand sa imi cer scuze celor care au tot intrat in speranta ca voi mai scrie ceva. Zilele de dupa venire au fost un calvar un pic mai atipic dar care stiu sigur ca ma loveste o data pe an cu aceeasi periodicitate si exactitate cu care Luna face o rotatie in jurul Pamantului: Iulia raceste rar si bine. Astfel a trebuit sa ma impart cum am putut intre a-i tine lumana  isonul, job si temele de vacanta ale lui Alex. Nu a mai existat timp efectiv pentru a scrie desi intotdeauna AM ce scrie.

Plecarea a fost dureroasa.

Pentru mine datorita faptului ca sezlongul care m-a gazduit cateva zile deja imi parea atat de atragator incat aproape ma convinsese sa bag divort si sa il iau in sfanta legatura a casatoriei.

Pentru Alex datorita albastrului impecabil in care s-a scufundat aproape o saptamana intreaga si datorita distractiilor de care a avut parte ca orice copil care ajunge la malul marii.

Pentru Iulia s-a lasat cu lacrimi. Nu dupa mare, nu dupa soare, nu dupa deosebitele momente petrecute acolo. Pur si simplu stilul de viata “all inclusive” ii vine ca o manusa iar prietenia stransa care s-a legat intre ea si una dintre bucataresele de acolo a facut-o sa arunce lacrimi de durere in momentul despartirii. Cum experienta unei bucatarese grecoaice in domeniul limbilor straine precum engleza este similara cu experienta mea in artele martiale, nu am reusit sa inteleg modul comun prin care au reusit sa se inteleaga. Alex a fost cel care mi-a deschis ochii cand a ras de aceasta bucatareasa la un moment dat, in momentul in care aceasta prajea ceva la botul calului:

– Ia uite…are gusa sub brat!

– Nu e singura…

I-am replicat amarnic si parca saracul copil a inteles perfect gafa pe care a facut-o. S-a oprit brusc din ras si a continuat sa-si manance cuminte cina.

Cum spuneam…Iulia e racita. Iar cand Iulia e racita, apele Nilului sunt parca un paraias de munte in comparatie cu mucozitatile care se scurg din ea. Se pare ca apa limpede e oarecum si recisoara. Desigur si sistemul sau imunitar este destul de deficitar, lucru lesne de inteles in cazul unei femei care vede albastrul cerului prin prisma unui termopan cam 250 de zile pe an. A inceput sa tuseasca inca de cand eram in avion iar frica mea de zbor s-a amplificat in momentul acceselor puternice de tuse: se misca scaunul si eu nu stiam daca nu cumva poate perturba chiar si calmitatea zborului, de care altfel, ne-am bucurat. Odata ajunsa la sol a fost nevoita sa-si umple geanta de mana cu cateva baxuri de Zewa iar drumul pana la Cluj l-a desfasurat cu doua bucati mari de hartie infipte in nas.

Desigur a fost o mare problema sa reuseasca sa-si desfunde urechile care se pare ca nu erau infundate de la diferenta de altitudine ci de la raceala. A fost convinsa pentru un moment ca inca are apa greceasca in urechi si inainte de a se urca in masina a vrut sa sara intr-un picior pentru a-si goli tuburile ce-i gazduiesc urechile. N-a reusit, lucru care l-a distrat copios pe Alex, in momentul in care maica-sa incerca sa invinga in lupta cu forta gravitatiei.

Ritualul OMV-urilor s-a desfasurat, normal, si la intoarcere, cu o oarecare marire de frecventa totusi, stiut fiind faptul ca atunci cand racesti faci pipi mai des. Nu de putine ori insa au apucat-o stranuturile, moment in care caraghioslacul situatiei a fost impins catre extrem, pentru ca bucatile de servetel din nas erau proiectate cu putere in fata, lipindu-se cu ajutorul mucilor ba pe torpedou, ba pe bord.

Cand am ajuns in Cluj, Iulia era deja in stare avansata de febra insaa gasit puterea sa-si recupereze cainele care a aproape ca a lesinat cand a vazut-o. Avea o viteza in miscarea labelor de l-ar fi facut gelos pe insusi Fred Astaire. Parul i-a crescut intr-o saptamana mai mult decat mi-as fi inchipuit si parca tot in ciuda mea, pentru ca babuta ce are grija de el nu are grija ca la plimbarile in parc, Atano sa nu intre prin toti boschetii si toate baltoacele. Astfel ca blana lui era o combinatie morbida de scaieti, iarba uscata, noroi si prin partile moi…fecale. Cum Iulia urma sa fie bolnavioara, ghiciti cine trebuia sa curete potaia care arata mai rau decat un covor tarat pe camp.

 Iulia tremura din toate incheieturile desi atat eu cat si Alex ne plangeam de cald. Avea frisoane brutale astfel ca i-am pregatit rapid o baie fierbinte timp in care ea si-a reluat locul de unde o ridicasem cu o saptaman in prealabil: blestemata de canapea. Am pus saruri de baie in cada iar culoarea pe care apa a luat-o mi-a reamintit de frumusetea lagunei din care plecasem de dimineata. Imi venea sa plang cand realizam ca aia e cada si ca apa este de fapt baia pe care o pregatesc nevestei mele supraponderale cu care nu am mai facut sex de atat de mult timp incat am uitat cum arata dezbracata. Parca in mod ironic, situatia a facut ca Iulia nu isi putea mentine prea bine echilibrul in acele momente, febra facand-o sa fie foarte nesigura pe ea. Astfel ca a trebuit sa o ajut sa se dezbrace si sa o bag in cada. Am mentionat ca avea friguri si ca tremura? Am mentionat ca este oarecum obeza?…Da? Picture that in you mind! Un pachet de carne care tremura ca o trestie in fata ta…un pachet de carne cu care faceai dragoste si te atragea ca un magnet…un pachet de carne alaturi de care ai uitat ce inseamna placere… Mi-a venit sa plang din nou.

Dupa ce a iesti din cada, frisoanele s-au mai potolit. Am impaturit-o bine si am bagat-o in pat nu inainte de a-i da un paracetamol si o aspirina ordonandu-i sa transpire.

– O sa ma imput daca transpir si stau asa, infofolita.

“Daca asta ar fi un caz singular…” mi-am zis in minte si am plecat sa-i pregatesc un ceai si-o supa. Alex m-a tot intrebat daca vreau sa ma ajute cu ceva insa nu ii pot rapi acestui copil placerile varstei sale doar pentru a ma ajuta intr-o problema ce imi apartine complet.

Ridicata un pic in capul oaselor, cu ochii atintiti in ceva ce paremi-se ca era o telenovela, Iulia soarbe su putere din lingura cu supa pe care i-o duc ca unui copil pana la intrarea in gura. La un moment dat gura se misca desi nu mesteca nimic:

– Multumesc…

Advertisements

25 Responses to “Aproape relaxant”

  1. Nu iti fa probleme in legatura cu scrisul rar. Blogul e un hobby, nu un job. Si d’aia exista feed’ul RSS, sa nu fie nevoie sa intri de 5 ori pe zi ca sa vezi daca s’a publicat ceva.

  2. ultima replica m-a lasat masca.

  3. o da, “multumesc”, tot ceea ce e frumos tine putin si nah, a trebuit sa te intorci in lumea asta reala.

  4. intradevar ne-ai lipsit.cel putin mie…
    vezi,mai are si parti bune.sau momente.rare…

  5. Salut!
    Vrei sa facem schimb de link-uri? Daca esti de acord atunci lasa-mi un comment in care sa imi spui cum vrei sa te trec in blogroll. Pe mine poti sa ma treci Achilianu
    sanatate…

  6. mi se pare mie sau incepi sa faci haz de necaz.imi aduc aminte ca si eu mai de mult am afurisit in gandurile mele o canapea.

  7. Superb scris … cu multa sensibilitate.
    Am revin cu siguranta…mi-a placut aici.

  8. Nu o sa mai scrii pe blog ?

  9. chiar? nu mai scrii? doar nu te-a prins sotia.

  10. ma rog, nu ca ar fi un lucru rau daca l-ar fi prinde. altfel, el n-o sa aiba curaj sa cracneasca in fata ei in vecii vecilor

  11. servus…
    stiu senzatiile astea… deja-vu 🙂 alte personaje, desigur, alte timpuri 😉
    toate cele bune!

  12. mi-a placut mult…m-am si amuzat chiar…desi nu ar trebui…eu rad dar tie acolo ti-e greu…pacat …n-am inteles niciodata femeile care nu vor sa mai arate bine dupa ce se marita,nasc….divorteaza…e cel mai bine sau cauta-ti o amanta…eu asa as face….uite m-as fi oferit sa ne cunoastem dar nu sunt nici din cluj si nici singura….sa-ti traiasca baiatu si ai grija de tine p.s: o viata avem si trebuie traita

  13. Mie imi e dor sa te citesc … 😦

  14. incepi sa ne sperii..unde est?

  15. TU chiar esti atat de trist si de dezamagit precum scrii ca esti? Parca nu m-as mai marita cand citesc blogul asta… Divorteaza, asta e. Daca crezi tot ce scrii inseamna ca e rau, tare rau. Intreb ca nebunii, tu realizezi cat de rau crezi ca e?

  16. de mai bine de o luna … nimic… pacat ca nu mai scrii… eu una asteptam cu interes fiecare noua postare.

  17. ce faci omuleeeeeeee?

  18. madalina88 Says:

    nu ai mai scris de 2 luni…..d c/ pacat…..scriai frumos…chiar asteptam si eu cu interes o noua postare

  19. hai te rugam nu te lasa de blog.

  20. Sunt foarte suparat pt ca nu mai scrii. O faceai bine. Am adauzat blogul tau la google homepage si ma uit la el de 2-3 luni, in fiecare zi tot sper sa mai apara ceva nou, dar nimic. Pacat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: