Ziua fara semnalmente

Intru relativ rar in “dashboard”-ul acestui blog si nu-mi vine sa cred cate persoane INCA ma incurajeaza sa scriu si INCA citesc si comenteaza la posturile vechi. Sunt uimit de cati dintre voi va regasiti in ceea ce scriu, nu pentru ca as crede ca sunt singurul in postura prezentata pe parcursul acestor articole, ci pentru ca aveti curajul de a ma sustine in ceea ce fac. 

Au trecut ani de cand nu am mai scris si poate asa ma credeti cand va spun ca nu scriu decat atunci cand simt nevoia sa o fac. Nu cred ca ar avea valoare sa scriu ce se petrece zilnic in viata mea. Ar fi plicticos. 

Nu stiu ce se petrece cu vremea, insa ar fi fost normal sa va spun ca “era o zi geroasa de ianuarie”. Nu era, pentru ca dupa cum se poate vedea, la noi in tara dupa toamna vine primavara. Asa ca era o zi nici prea calda si nici prea rece. Nici prea umeda si nici prea uscata. Nici prea nor si nici prea senin. Era o zi ca oricare alta, o zi fara semnalmente.

Erau undeva in jur de 10-12 grade cand Iulia s-a dat jos din taxi. O asteptam deja de jumatate de ora si ca de obicei scuzele pentru intarziere nu s-au facut simtite.

– Ma astepti de mult?

– Am ajuns acum juma’ de ora, poate mai bine. Parca discutasem sa ne intalnim la 10 fix.

– Esti atat de chitibusar si atat de perfectionist! imi zise ea cu ura innabusita si cu fragmente mestecate de covrig ce-i ieseau din gura ca gloantele din mitraliera lui Al Capone.

Acestea fiind spuse, m-am uitat lung la ea, ea si-a intors chipul de la mine si a inceput sa-si miste posteriorul limfatic catre scara blocului. Zgribulit dar neinfrigurat, poate doar din cauza faptului ca din nou am iesit invins dintr-o situatie de razboi cu Iulia, ma iau dupa ea pe alee. Pe bancutele din laterale, doi pustani si o pustoaica spargeau de zor la seminte de puteai sa juri ca au mecanisme electrice la falci. Senzatia data de calcatul pe covorul de coji de seminte ar fi trebuit sa ma duca cu gandul la gandaci…sau poate biscuiti faramati. Insa gandurile mi-au fugit catre creierii mei uscati in aceasta relatie de mult-prea-lunga-durata si la talpile abrazive ale Iuliei care i-au calcat in tot acest amar de timp incat ajunsesem sa-i simt ca niste mieji de nuca prajiti si striviti pentru a fi pusi mai apoi in “supa de bolindeti”. Unii dintre dumneavoastra s-ar putea sa nu stie ce-i aia “o supa de bolindeti” dar cred ca un search pe Google va va edifica. Ma simteam si inca ma simt ca un milog ce cerseste viata, avand punctul de lucru in cimitir.

Ajunsi in fata usii de la intrarea in bloc, Iulia isi scoate tacticoasa manusile maro din piele de vitel, pentru a caror confectionare probabil ca a fost nevoie sa fie sacrificata o cireada intreaga si formeaza ceva la interfon. Dupa doua sunete prelungi, se ridica receptorul si o voce nazala, de  prezentatoare de trenuri la Gara Apaca, intreaba scurt: “Cine e?”

Iulia isi schimba un pic postura de parca zici ca se prezenta in fata Academiei de Film Americane si raspunde pretentios in timp ce nu inceta sa ma fixeze cu coada ochiului:

– Iulia Gheorghiu aici…am programare la doamna mediator.

– Intrati va rog. Etajul doi, apartamentul 21.

Convorbirea se intrerupe cu sunetul specific si un bazait electric descuie usa blocului. Iulia deschide usa, intra si pana sa intru si eu, o lasa sa se inchida. Ma uit ca prostul, pentru ca prost eram. Prin geamul semi-murdar al blocului o vad pe Iulia cum urca tacticoasa scarile din hol pentru ca in 10 secunde sa dispara din raza mea vizuala undeva intre parter si etajul 1.

Cu mainile bagate in buzunar, zgribulit in continuare in geaca neagra de fas, cu capul gol, ma intorc apatic parca uitandu-ma dupa un sprijin, daca nu moral, macar fizic pentru ca simteam ca pic din picioare de nervi, scarba si neajutorare. Pustii de pe banci ma fixau cu ochii zglobii de parca as fi putut citi in ei dorinta de a rade zgomotos de prostul pe care il aveau in fata. Tipa insa nu. Ridicandu-se de pe banca si scuipand golaneste niste coaja se intreapta agale spre mine cautand ceva in buzunarul gecii. Scoate aproape de mine un rand de chei pe care il apropie de interfon, usa descuindu-se in fata mea.

– Poftiti! imi spune ea zambind cu coltul gurii.

Eu ridic ochii spre ea si reusesc sa balmajesc un simplu “Multumesc!”.

Usa s-a trantit in urma mea cu zgomot iar eu am inceput sa alerg pe scari catre etajul doi, apartamentul 21, dandu-mi seama ca acum EU sunt cel intarziat si nicidecum Iulia. Ironia sortii, soarta fiind acum Iulia. Ajuns in fata apartamentului, bat cu neincredere si stingher apas clanta.

– Haideti, haideti…ati intarziat! se aude o voce din ceea ce ar fi trebuit sa fie sufrageria apartamentului, acum tranformata intr-un birou continuat cu o mica masa de prezidiu, de-o parte si de alta a acesteia fiind scaune imbracate in cel mai urat vinilin pe care l-am vazut vreodata. Iulia deja se instalase pe unul dintre acestea, eu fiind practic obligat sa ma asez peste masa, fata in fata cu ea. Foarte aranjata si machiata, Iulia se uita ba la manechiura French care i se potrivea cam cum i se potrivesc cerceii cu diamant unei vitici, ba pe peretii biroului unde erau atarnate tot felul de diplome, mai mult sau mai putin scoase la imprimanta.

– N-as vrea sa zabovim foarte mult! ni se adreseaza doamna de minim 55 de ani cu par scurt de cercetas, in timp ce isi punea ochelarii cu rame groase pe ochi pentru a studia, chipurile, dosarul.

– Nu vad ce motiv am avea…spuse Iulia zambind muiereste incercand sa intre in gratiile cucoanei de fata.

– Ba eu cam vad! replic eu taios in timp ce-mi asezam fasul pe spatarul scaunului.

Ochii doamnei se ridica foarte agasati pe deasupra ochelarilor, uitandu-se la mine de parca ar fi vrut sa-mi dea foc in stil Superman.

– Exista bunuri de impartit?

– Nu numai…ii raspund eu cu tupeu. As vrea sa lamurim toate aspectele partajului…

Iulia replica foarte calma:

– Din acest motiv ne aflam aici, la mediator.

Advertisements

One Response to “Ziua fara semnalmente”

  1. bine ai revenit, că mult te-am așteptat 🙂
    cu divorțul nu se felicită, dar cred că acum ar fi cazul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: