O asumare forțată

În afară de faptul că îi stricasem lui așa-zisele ploi și că îl scosesem din confortul zilnic, pe domnul Gheorghiu nu-l deranja prea mult faptul ca Iulia era gravidă.

Nu-l deranja că fata lui s-ar putea să rateze BAC-ul în acel an. Nu-l deranja că viața ei va lua o nouă turnură care poate nu avea să fie cea mai bună pentru ea. Nu! Pe el îl deranja că totul se desfășurase în timpul gărzii lui și că această greșeala putea să-l coste ceva biștari, biștari de care nu era pregătit să se despartă.

Soția sa însă era distrusă. Ca orice mamă de fată cu capul pe umeri, se străduise ca fiica ei să aibă parte de o educație normală care să o asigure că nu va avea parte de soarta pe care ea o avusese; o soartă de tot căcatul, o soartă care a țintuit-o pe vecie lângă un bărbat care nu o iubea, nu o aprecia dar din când în când îi aplica o corecție fizică ce începea cu două palme si dosurile de rigoare, pentru ca la final să înceteze prin penetrarea aproape forțată în poziția clasică “pe la spate”, cu trei mișcări scurte de cur și un icnet bolnăvicios de bărbat beat care se termină scurt, și-o scutură în interior și și-o șterge pe propriul chilot.

Nu de puține ori mi-am imaginat-o pe doamna Gheorghiu, stând “la primire”, dezgustată de bucata de carne care se hâțână deasupra ei, bătându-l încetișor peste buci pe domnul Gheorghiu, ca atunci cand bați în fund o sticlă de ketchup doar, doar o mai ieși ceva din ea. 

Femeia asta mi-a inspirat milă încă din prima zi în care am cunoscut-o și din păcate nu era om în lume care să o determine să ștergă putina și să lase în urmă mizeria umană cu care făcuse greșeala să se mărite.

– Prietene, tre să vă căsătorim; și nu există loc în lumea asta unde să poți fugi de aceste responsabilități!
Așa și-a început pledoaria tatăl Iuliei in acea duminică nefastă, așezați metodic în jurul mesei, eu, Iulia, mama, doamna și domnul Gheorghiu.
Iulia și maică-sa n-au contenit să plângă aproape toată întalnirea.

Mama însă, s-a comportat ca o adevarată doamnă, spunându-mi scurt la final, când am rămas doar noi doi, că este prima și ultima dată când ea va avea de-a face cu acei oameni. 

-Domnu’ Gheorghiu…și-a început mama pledoaria… băiatul meu își va asuma fără discuție responsabilitatea paternă care decurge din faptele de față. 

Gheorghiu bătrân sorbea cu zgomot din paharul de cristal de Mediaș scos din vitrină doar pentru ocazii speciale, în timp ce mama spunea cuvintele de mai sus. Cu siguranță nu înțelegea o iotă din ce-i spunea ea, parțial pentru că era beat criță încă de dinainte să ne facem noi apariția, parțial pentru că era un porc needucat cu un vocabular mai limitat decat un papagal care a stat o viață întreagă pe lângă cei mai vulgari oameni din Romania. 

-Să știți că nu avem bani de o nuntă mare. Io nu muncesc ca prostu zi-lumină ca să bag bani în curul ăstora doi care se fut ca proștii și nu știu să-și pună o căciuliță pe pulă. Sau măcar să-și tragă “furtunul” afară din păsărică atunci cand se termină. 

Apoi uitându-se la mine:
-Bă! Tu chiar așa fătălău ești de nu știi când îți vine să o scoți?

Cum poate un copil de 18 ani să răspundă la o astfel de întrebare, în situația de față, cu niște oameni străini prezenți la eveniment și propria mamă uitându-se interogativ la el. Nu știu de unde am avut puterea și tupeul să-l înfrunt pe tatăl Iuliei:

-Așa cum am mai spus, îmi voi asuma toate responsabilitățile. Deși poate nu am vârsta necesară, cred că voi fi un tată bun…domnu’ Gheorghiu își căuta un muc pe peretele exterior al nării stângi în timp ce eu îmi continui pledoaria…în orice caz mai bun ca dumneavoastră.

La auzul acestor cuvinte, Cerberul familiei se ridică rapid în picioare fără a-și scoate din nas degetul. Pesemne găsise mucul buclucaș și nu vroia să-i dea drumul.

-Te pocnesc de nu te vezi, cu mă-ta aci de față! spuse Cerberul scoțând flăcări pe gură și pe nara liberă.

-Domnu’ Gheorghiu…se burzului mama. Am rugămintea să încetați a-mi mai amenința copilul. 

Iulia se smiorcăia si trăgea de nas în tandem cu maică-sa. 

Domnul Gheorghiu, se așeză la loc pe scaun și continuă să soarbă cu zgomot din ciorba de porc, asezonând-o pe alocuri cu ardei usturat care îl făcea să-și dreagă gâtlejul scoțând zgomote dezgustătoare.

-Bine cucoană! i se adresă el peiorativo-respectuos maică-mii. Și cum poftești să facem?

-Vom face o nuntă mică, cu câțiva invitați. Oricum, important pentru ei este să fie o familie din punct de vedere legal, până la apariția copilului. Mă voi ocupa personal de detaliile acestui eveniment. Nu avem pretenția ca dumneavoastră sau familia dumneavoastră să contribuie cu ceva. Însă banii strânși vor fi folosiți pentru a acoperii cheltuielile cu nunta iar surplusul, dacă va exista, va fi al copiilor. 

Gheorghiu a sorbit non-stop din ciorbă în timp ce mama i-a explicat cum vede ea nunta, cam câți invitați vor fi precum și restul detaliilor organizării. Spre finalul pledoariei acestei femei puternice care și-a asumat, printre altele și rolul de tată de băiat, Gheorghiu înclinase farfuria pentru a putea să curețe tot din ea. Nereușind să ia ultimii stropi, o ridică cu ambele mâini și o duse la gură ca un Hercule de mahala care sorbea din pocalul epic, ambrozia ce trebuia să-i confere nemurirea. Câțiva stropi nimeriră gura, câțiva însă, mai neascultători, s-au scurs pe maioul alb-bej al tatălui Iuliei, transformându-se în 3 pete grețoase de grăsime.

-Mai pune două polonice! îi ordonă el scurt soției, care ștergându-și lacrimile amestecate cu muci, se conformă fără să opună rezistență.

Continuând zise:

-Adică voi, prețioșilor, mi-ați lăsat fata “grea” și eu acum tre’ să v-o dau așa…fără nici o pretenție, după ce am crescut-o, am dat-o la școală și am adus-o pâna la vârsta la care ăsta a putut să-i dea la buci. Da’ ce credeți voi că sunt? Un țăran care e bucuros că scapă de încă o gură din casă? 

“Cam da!” gândesc eu mut, fără a avea însă tupeul să întind si mai mult coarda. 

-Doriți bani? îl intrebă mama stupefiată.

-Numai ce mi se cuvine. Adică jumătate din ce rămâne peste. Așa mi se pare corect! îi spuse mamei nescăpând-o din ochi în timp ce mușcă cu poftă din ardei. Un rânjet de bețiv notoriu care are impresia că a găsit secretul finanțelor fără final i se întipări pe moacă.

Mama oftă adânc, semn că e resemnată și că nu dorește să continue să se țigănească.

-Fie…vom vedea ce se strânge și vom face tot posibilul să fiți mulțumit la final.

Personal am rămas mască, cunoscând-o pe mama ca o femeie puternică ce nu se lasă călcată în picioare de nimeni, cu atât mai puțin de un bădăran îmbrăcat într-un maiou pătat de ciorbă, cu un fir de muc uscat scoțând capul din nara stângă și cu urdori gălbejite prinse printre gene.
Ridicându-se de la masă, semn că tratativele au luat sfârșit, mama zise:

-Ținem legătura. Mă voi ocupa de tot, Dumneavoastră va trebui doar să vă prezentați ca socri mici. A fost o placere! minți mama diplomatic, îndreptandu-se către holul apartamentului înghesuit.

Coborând scările blocului, cu capul în pământ, rușinat de situația prin care o pusesem pe mama să treacă, am reușit sa bălmăjesc un “îmi pare rău”. Mama se opri pe scări, mă luă de umeri și uitându-se în ochii mei îmi zise:

-Nu trebuie să-ți pară rău! Totul va fi bine. Știu că e cam devreme, însă așa cum a-i spus-o și tu sus, vei fi un tată bun! 

Mă sărută pe obraz și împreună am ieșit pe ușa blestematului bloc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: